Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

„Echipa Europa” de primari PAS s-a lansat în campania electorală pentru alegerile locale generale

07 Oct. 2023, 12:12
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Elena Putregai
07 Oct. 2023, 12:12 // Alegeri //  Elena Putregai

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a lansat vineri, 6 octombrie curent, în campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie, alături de candidații la funcția de primari și consilieri, conducerea partidului și membri și susținători PAS. 

PAS merge în campanie cu 702 primari și 9261 consilieri – o echipă mare și unită, care știe cum să aducă proiecte bune în localitățile lor și să îmbunătățească semnificativ viața cetățenilor din satele și orașele țării. Timp de doi ani, am finalizat 200 de proiecte de dezvoltare prin programul „Satul European”, am construit sute de km de drumuri, rețele de apă, canalizare, iluminare stradală, am modernizat peste 200 de instituții educaționale și am dotat spitalele din țară cu echipamente în valoare de 1,4 miliarde de lei.

„Acum trebuie să ne asigurăm că avem cât mai mulți primari europeni care să aducă astfel de proiecte și la ei în localități”, scrie în comunicatul de presă al formațiunii.

Președintele PAS, Igor Grosu, a prezentat cele 5 angajamente PAS pentru următorii ani:

  1. 4 mii de km de drumuri naționale și regionale de calitate europeană în următorii 4 ani.
  2. Mai multe locuri de muncă bine plătite acasă și mai multe afaceri locale.
  3. Siguranță și ordine – străzi iluminate în toată localitatea, poliție care să ajute oamenii
  4. De două ori mai mulți bani pentru sate și orașe – apă pentru toți, terenuri de joacă, trotuare, grădinițe și străzi curate
  5. 20 000 de lei la nașterea fiecărui copil din Moldova (1 mie de euro).

Igor Grosu: „Dragi cetățeni, pe 5 noiembrie ne alegem primarii și consilierii. Îi alegem pe cei care vor conduce localitățile noastre în următorii 4 ani. De noi depinde dacă aceștia vor fi primarii care duc Moldova în Uniunea Europeană. Vă îndemn pe toți să mergem la vot. Să votăm pentru conducători locali care vor avea grijă de satele și orașele noastre, pentru a le face frumoase, pentru a le face cu adevărat europene. Echipa PAS – Echipa Europa a demonstrat că poate realiza aceasta promisiune – să aducem Uniunea Europeană în fiecare localitate”.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean: „De fiecare dată când merg în satele și orașele noastre, întâlnesc diferiți oameni de afaceri, funcționari sau simpli cetățeni. Și în fiecare raion pe care-l vizitez, țin neapărat să văd proiectele pe care Guvernul le finanțează. Aici, vorbesc bineînțeles de Programul „Satul European”, inițiat de președinta Maia Sandu. Numai în luna septembrie, aproape 80 de mii de oameni din 31 de sate au ajuns să se bucure de apă și canalizare, iluminat public, parcuri, stadioane și case de cultură. Prin Satul European Expres, lansat recent, am alocat peste 170 milioane de lei care modernizează peste 400 de localități. Guvernul, alături de Parlament, cu ajutorul partenerilor europeni, va continua să aloce bani și resurse pentru ca să avem sate și orașe europene. Este nevoie ca primarii pe care îi alegem să facă același lucru, să aducă Uniunea Europeană în fiecare sat și oraș”.

S-a lansat și în lupta pentru șefia Chișinăului deputatul PAS Lilian Carp.

În perioada următoare PAS va merge sat cu sat, oraș cu oraș și vom vorbi cu moldovenii, vom încerca să găsim sprijin pentru a transforma Moldova și la nivel local și vom convinge cât mai mulți oameni că satele și orașele noastre merită să devină sate și orașe europene.

Președintele PAS, Igor Grosu: „PAS pornește o campanie curată și corectă. Pentru că doar o campanie corectă poate asigura alegeri libere şi legitime. Obiectivul nostru este limpede: ne dorim ca Moldova să aibă cât mai mulți primari proeuropeni, iar în consiliile raionale să fie echipe de oameni care vor munci pentru calea europeană.”

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 10:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
01 Oct. 2026, 10:44 // Slider //  Daniela Baranovschi

La Curtea de Apel Chișinău a început astăzi, 1 octombrie, examinarea apelului în dosarul „Frauda bancară”, în care este vizat Vladimir Plahotniuc. Fostul lider democrat participă la ședință prin videoconferință, după ce magistrații au respins cererea acestuia de a fi prezent fizic în sala de judecată.

În timpul ședinței, avocații lui Plahotniuc și-au exprimat nemulțumirea față de schimbarea unui membru al completului de judecată. Magistratul Vitalie Budeci a fost înlocuit cu Vitalie Pîslariuc, după ce Budeci nu a trecut evaluarea externă a judecătorilor.

Examinarea apelului trebuia să înceapă încă pe 24 august, însă ședința a fost anulată după o alertă cu bombă la sediul instanței. O nouă ședință, programată pentru 26 august, a fost ulterior amânată.

Apelul a fost depus de Procuratura Anticorupție pe 6 mai, după ce Plahotniuc a fost condamnat în prima instanță la 19 ani de închisoare. Procurorii cer acum majorarea pedepsei până la 25 de ani.

Pe lângă pedeapsă, acuzarea contestă și decizia instanței de fond de a nu dispune confiscarea a 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro. Procurorii susțin că recuperarea prejudiciului și confiscarea sunt măsuri diferite și pot fi aplicate în același timp.

În argumentele prezentate în apel, acuzarea susține că infracțiunile pentru care a fost condamnat Plahotniuc au provocat prejudicii importante sistemului bancar și au afectat economia și încrederea în instituțiile statului. Procurorii mai consideră că în acest caz nu există circumstanțe atenuante care să justifice o pedeapsă mai mică.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 22 aprilie 2025 la 19 ani de închisoare pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în dosarul „Frauda bancară”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre