Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Ecoul sancțiunilor împotriva lui Plahotniuc și Șor a ajuns la nivel înalt. Comentariul Secretarului de stat al SUA

27 Oct. 2022, 08:59
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2022, 08:59 // Politica //  Realitatea.md

Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, a venit cu o postare pe o rețea de socializare, unde a vorbit despre sancțiunile aplicate de SUA pentru „capii corupților din Republica Moldova” – Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, anunțate miercuri seara, 26 octombrie de către ambasadorul american la Chișinău, Kent Logsdon.

Blinken a precizat că, SUA va continua să susțină democrația în țara noastră.

„I-am desemnat pe Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și alte 19 persoane și entități legate de corupția sistemică și ingerința electorală legată de Kremlin în Republica Moldova. Statele Unite vor continua să susțină democrația Moldovei și lupta acesteia împotriva corupției”, a scris Blinken pe o rețea de socializare.

Amintim că, miercuri seara, 26 octombrie, ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, fugarul și oligarhul Vlad Plahotniuc și Ilan Șor au fost incluși pe lista sancțiunilor ale Statelor Unite ale Americii și li s-a interzis intrarea în SUA, iar pe bunurile acestora din State vor fi puse sechestre.

Conform documentelor, publicate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei SUA, în listă se regăsesc în total 21 de persoane apropiate acestor doi oligarhi moldoveni sau care au tangențe cu subminarea democrației și statului de drept din țara noastră. Printre persoanele apropiate „capilor corupției mari” din țara noastră se numără: Shara Șor, soția lui Ilan Șor, un apropiat al lui Igor Dodon, feciorul procurorului Federației RuseIgor Ceaika, Olga Grak, Leonid Gonin, Ivan Zavarotnîi etc.

SUA mai precizează că a luat măsuri pentru a contracara campaniile în desfășurare ale Guvernului Federației Ruse de influență malignă și corupție sistemică în Republica Moldova, prin impunerea de sancțiuni asupra a nouă persoane și a 12 entități ruse.

De asemenea, Statele Unite afirmă că, după ce în perioada 2020-2021, partidul pro-european – PAS a luat puterea de la PSRM – partid susținut financiar de către Federația Rusă, rușii și-au reorientat mobilizarea spre un alt exponent politic de factură pro-rusă, Ion Ceban, prin crearea și susținerea Mișcării Alternativa Națională, unde ar fi implicat inclusiv FSB-ul rus.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.