Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Efros: Lista pasagerilor care urmează să aterizeze în Moldova va fi analizată. Trebuie să evaluăm toate riscurile

13 Oct. 2023, 07:25
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
13 Oct. 2023, 07:25 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Lista pasagerilor care urmează să aterizeze în Republica Moldova va fi analizată de către reprezentanții instituțiilor statului. Ministrul de Interne, Adrian Efros, spune că accesul la datele pasagerilor, care urmează să ajungă în țară, va oferi posibilitatea examinării minuțioase a fiecărei persoane pentru a preveni eventuale situații de risc. Potrivit ministrului, analizarea prealabilă a datelor pasagerilor este un mecanism european care și-a demonstrat eficiența în statele Uniunii Europene, notează ipn.md.

Potrivit proiectului aprobat de Guvern, companiile aeriene vor fi obligate să ofere datele pasagerilor care urmează să aterizeze în Republica Moldova. Ministrul de Interne spune că acest proces îi va ajuta pe oamenii legii să prevină infracțiunile cu caracter terorist și să contracareze orice amenințări la adresa securității statului.

„Suntem pe terenul unui război hibrid, de aceea trebuie să evaluăm toate riscurile și vulnerabilitățile. Avem profilurile clare la care trebuie să atragem atenția și să verificăm suplimentar aceste persoane. În timpul ședinței de Guvern a fost aprobat proiectul de lege privind accesul la lista pasagerilor care ne va facilita procedura de examinare mai minuțioasă a fiecărei persoane până a ateriza aeronava pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel vom putea face analiza tuturor pasagerilor care se află în aeronavă și vom cunoaște care sunt riscurile și la ce putem să ne așteptăm”, a spus Adrian Efros.

Potrivit ministrului, vor fi examinate datele pasagerilor și membrilor echipajului pentru a identifica rapid persoanele asupra cărora planează suspiciuni că ar putea atenta la securitatea națională. Informațiile vor fi stocare într-un registru de date pentru o perioadă de 5 ani.

„Este un mecanism european și este foarte eficient. La doi ani de la lansare s-a creat o unitate comună, o bancă de date, la care să aibă acces serviciile specializate ca să putem avea un schimb de informații despre toți pasagerii”, mai spus ministrul Afacerilor Interne.

La 30 iunie, un polițist de frontieră și un agent de securitate au fost împușcați mortal pe Aeroportul Internațional Chișinău de către un cetățean din Tadjikistan căruia i s-a interzis intrarea în Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Atacatorul a ajuns în Republica Moldova cu o cursă din Istanbul.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!