Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Elon Musk lansează primul atac la Donald Trump, după ce a plecat de la Casa Albă

04 Iun. 2025, 19:27
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
04 Iun. 2025, 19:27 // Sci-tech //  Realitatea.md

Elon Musk a criticat vehement proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l „o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal. „Îmi pare rău, dar pur şi simplu nu mai pot suporta”, a scris CEO-ul Tesla şi SpaceX, care a făcut parte până săptămâna trecută din administraţia Trump, pe platforma X (fosta Twitter).

„Acest proiect de lege uriaş, revoltător, plin de favoruri politice este o abominaţie dezgustătoare. Ruşine celor care au votat pentru el: ştiţi că aţi făcut un lucru greşit. Ştiţi asta”, a continuat Musk, potrivit CNBC, preluată de News.ro. Într-o a doua postare, Musk a adăugat că legea „va creşte masiv deja uriaşul deficit bugetar la 2,5 trilioane de dolari (!!!) şi va împovăra cetăţenii americani cu o datorie nesustenabilă.”

Casa Albă a respins rapid criticile lui Musk, cel mai mare susţinător financiar al campaniei prezidenţiale a lui Trump din 2024. „Preşedintele ştie deja foarte bine opinia lui Elon Musk în privinţa acestui proiect de lege”, a declarat secretara de presă Karoline Leavitt, întrebată despre postările lui Musk. „Aceasta nu schimbă cu nimic opinia preşedintelui. Este un proiect de lege important şi frumos, şi el rămâne ferm în susținerea lui”, a spus Leavitt.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 13:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 13:17 // Societate //  Valentina Buza

Utilizarea buteliilor de gaz în blocurile de locuințe și în cămine va fi interzisă începând din noiembrie, după o perioadă de tranziție de șase luni. Autoritățile avertizează asupra riscului de incendii și explozii și recomandă folosirea plitelor electrice sau identificarea unor soluții de alimentare centralizată cu gaze.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Veaceslav Șipitca, utilizarea buteliilor în blocuri nu respecta normele de exploatare în siguranță a gazului lichefiat. Multe dintre spațiile în care erau instalate nu dispuneau de sisteme de ventilare adecvate pentru evacuarea eventualelor scurgeri de gaz.

Modificarea legislației urmărește prevenirea accidentelor grave, după mai multe deflagrații produse în țară, inclusiv în Chișinău, soldate cu decese. Interdicția vizează blocurile de apartamente și căminele, nu și casele individuale.

În perioada de tranziție, autoritățile au informat operatorii de sistem și administrațiile publice locale despre noile prevederi. În unele localități, inclusiv în raioanele Cantemir și Leova, sunt analizate proiecte de alimentare centralizată cu gaze lichefiate.

Pentru blocurile care nu sunt conectate la rețeaua de gaze naturale, alternativa recomandată este utilizarea plitelor electrice sau identificarea unei soluții de alimentare centralizată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Șipitca a precizat anterior, la Radio Moldova, că utilizarea buteliilor în blocuri era deja interzisă prin regulile de exploatare în siguranță, iar noile prevederi clarifică explicit acest lucru în legislație.

În prezent, Codul contravențional nu prevede o sancțiune distinctă pentru utilizarea buteliilor în blocurile de locuințe, însă pot fi constatate încălcări ale regulilor de apărare împotriva incendiilor.