Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Elon Musk nu va mai vinde acțiuni Tesla timp de aproximativ doi ani. Ce spune despre economia din 2023

23 Dec. 2022, 19:09
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
23 Dec. 2022, 19:09 // Life //  Realitatea.md

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a anunţat că nu va mai vinde acţiuni Tesla timp de aproximativ doi ani şi a estimat că economia se va confrunta cu o „recesiune serioasă” în 2023, iar cererea pentru produse de mare valoare va fi mai redusă.

„Nu voi mai vinde probabil acţiuni doi ani de acum încolo. Sigur nu anul viitor, în niciun caz, şi probabil nici anul următor”, a declarat miliardarul american.

Declaraţiile vin după ce investitorii au vândut masiv acţiuni Tesla, din cauza temerilor că directorul general şi principalul acţionar al celui mai valoros producător de automobile electrice este mai preocupat de reţeaua de socializare Twitter.

Joi, la Bursa de la New York, acţiunile Tesla au scăzut în timpul şedinţei de tranzacţionare cu 8,9% iar după închiderea Bursei au urcat cu 3%, la 129,23 dolari.

Tesla a decis joi să ofere clienţilor americani un discount de 7.500 de dolari, dacă aceştia achiziţionează două dintre cele mai ieftine modele ale sale până la finele anului, o iniţiativă care va relansa dezbaterile cu privire la problemele cu care se confruntă Tesla în a-şi atinge ţinta de livrări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Discount-ul de 7.500 de dolari oferit de Tesla celor care cumpără un sedan Model 3 sau un SUV Model Y este dublu faţă de ceea ce oferea aceeaşi companie la începutul acestei luni şi, cel mai probabil, are legătură cu modificările în legislaţia fiscală americană ce urmează să intre în vigoare în 2023.

Săptămâna trecută, Musk anunţase o nouă vânzare de acţiuni, de 3,6 miliarde de dolari, astfel încât de anul trecut şi până acum a vândut titluri de aproape 40 miliarde de dolari, ceea ce a provocat frustrarea investitorilor.

Board-ul Tesla este deschis la ideea răscumpărării de acţiuni, dar operaţiunea va depinde de nivelul recesiunii, a declarat Musk. Acţiunile Tesla sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii peste doi ani.

„Cred că dificultăţile economice vor fi mai accentuate decât cred acum oamenii. Locuinţele şi maşinile vor fi afectate în mod disproporţionat de condiţiile economice”, susţine şeful Tesla.

Tesla a devenit cea mai valoroasă companie din industria auto prin producţia de masă de automobile electrice şi între timp s-a extins şi pe segmentul bateriilor pentru reţelele electrice şi sistemelor de producţie de energie fotovoltaică.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!