Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Elveția va înăspri măsurile de expulzare a spionilor ruși

28 Mai 2024, 15:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
28 Mai 2024, 15:02 // În Lume //  Realitatea.md

Camera superioară a parlamentului elvețian a susținut luni seara o propunere de înăsprire a măsurilor de expulzare a spionilor, în special a agenților de informații ruși, în contextul în care Berna se pregătește să găzduiască un summit privind pacea în Ucraina, scrie Reuters. 

„Statele străine trebuie să simtă că Elveția răspunde la încălcările securității și se apără”, a declarat președintele Viola Amgerd într-un discurs adresat parlamentului, cu puțin peste două săptămâni înainte ca guvernul său să se pregătească să găzduiască zeci de țări în discuții de pace privind Ucraina.

Amgerd a declarat că guvernul dorește să expulzeze în mod constant ofițerii de informații ale căror activități amenință securitatea Elveției sau rolul său de stat gazdă.

Franziska Roth, deputată din partea social-democraților de centru-stânga și unul dintre susținătorii măsurii, a declarat că Elveția neutră este un „magnet” pentru spioni din cauza concentrării organizațiilor internaționale în țară. Ea a adăugat că acest lucru este valabil în special pentru spionii ruși.

Argumentând că Elveția ar trebui să demonstreze „toleranță zero” pentru spionaj, Roth a spus că propunerea ar trebui să servească la consolidarea mecanismelor de control și expulzare a spionilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim că primul Summit Global pentru Pace este programat să aibă loc în orașul elvețian Lucerna, la 15-16 iunie. În calitate de țară neutră, Elveția a avut anterior un rol de mediator în rezolvarea conflictelor și este acum pregătită să contribuie la găsirea unei soluții pentru războiul declanșat de trimiterea trupelor ruse în Ucraina.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!