Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Erupția Etnei dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis a patra oară în ultimele luni

29 Sept. 2026, 07:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
29 Sept. 2026, 07:50 // În Lume //  Ursu Ana

Aeroportul Internațional din Catania a suspendat luni, 28 septembrie, operațiunile din cauza unei noi erupții a vulcanului Etna. Cenușa vulcanică din spațiul aerian a dus la anularea și redirecționarea mai multor curse, iar autoritățile aeroportuare au anunțat că restricțiile urmau să fie menținute cel puțin până la ora 23:59, scrie Libertate.ro.

Potrivit avertismentului publicat de aeroport, activitatea vulcanică intensă, combinată cu condițiile meteorologice nefavorabile, a provocat întârzieri și anulări masive. Deși unele zboruri apăreau în continuare pe panourile de plecări, majoritatea curselor au fost afectate de restricțiile impuse în spațiul aerian.

Este a patra suspendare a operațiunilor aeroportului din Catania în ultimele două luni, pe fondul activității vulcanului Etna. Un episod similar a avut loc la începutul lunii august, când pistele au fost acoperite de cenușă, iar zborurile au fost reluate treptat după operațiunile de curățare.

O altă erupție puternică a provocat suspendarea curselor la mijlocul lunii august, în plin sezon turistic. În septembrie, aeroportul a fost din nou afectat de emisiile de cenușă, iar mai multe zboruri au fost redirecționate către Palermo.

Catania-Fontanarossa este cel mai aglomerat aeroport din Sicilia și este tranzitat anual de aproximativ 12,4 milioane de pasageri. În timpul episoadelor de activitate vulcanică, turiștii afectați au încercat să ajungă pe cale rutieră la Palermo pentru a găsi zboruri alternative.

Efectele erupției s-au resimțit și în afara Siciliei. În timpul episoadelor precedente, cenușa vulcanică a afectat inclusiv traficul aerian din Malta, unde au fost anulate mai multe curse.

Pentru pasagerii afectați de anulări, situația este diferită față de cazurile obișnuite de perturbare a zborurilor. Închiderea spațiului aerian din cauza cenușii vulcanice este, de regulă, considerată o circumstanță extraordinară, astfel că pasagerii nu au dreptul la despăgubirea financiară standard prevăzută în alte situații.

Totuși, călătorii își păstrează drepturile privind rambursarea biletului sau redirecționarea către destinație, iar în anumite condiții companiile aeriene trebuie să asigure și asistență, inclusiv mese și cazare, pe durata așteptării.

Etna este unul dintre cei mai activi vulcani din Europa, iar activitatea sa continuă poate provoca în mod repetat perturbări ale traficului aerian din estul Siciliei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:10 // Slider //  Daniela Baranovschi

Timpii de așteptare pentru camioanele care traversează frontiera se mențin la punctele vamale Sculeni–Sculeni și Giurgiulești–Galați, deși numărul mijloacelor de transport aflate în cozi s-a redus. În ultimele 24 de ore, prin punctele vamale de frontieră au trecut 2.825 de camioane, pe ambele sensuri de circulație, anunță Serviciul Vamal (SV).

Situația este influențată și de suspendarea temporară a circulației prin punctul Costești–Stânca, unde pe 7 noiembrie au loc lucrări de reparație capitală la Nodul Hidrotehnic Costești–Stânca.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă transportatorilor să aleagă puncte alternative de trecere, în funcție de tipul încărcăturii. Camioanele fără marfă sunt îndemnate să opteze pentru postul Cahul–Oancea, iar cele care transportă mărfuri pot utiliza Leușeni–Albița, unde nu sunt înregistrate, deocamdată, fluxuri mari de camioane.

SV le recomandă transportatorilor să pregătească din timp documentele și formalitățile necesare, să utilizeze sistemul NCTS pentru tranzitul comun, acolo unde este posibil, și să depună anticipat declarațiile vamale electronice. De asemenea, șoferii sunt îndemnați să achite rovinieta pentru drumurile din România înainte de a ajunge la frontieră.

Între timp, autoritățile din Republica Moldova și România continuă măsurile pentru fluidizarea traficului. Printre acestea se numără deschiderea a două piste suplimentare de control la Giurgiulești–Galați și separarea fluxului de camioane fără încărcătură la Leușeni–Albița.

Autoritățile anunță că monitorizează situația și va reveni cu informații despre evoluția traficului și reluarea circulației prin Costești–Stânca.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!