Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Europa este pe jar, după ce a fost găsită o casă cu zeci de copii răpiți din mai multe țări

04 Apr. 2025, 17:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Apr. 2025, 17:18 // În Lume //  Realitatea.md

Un caz cutremurător a pus pe jar întreaga Europă. De mai bine de o lună, autorităţile din Bosnia se străduiesc să găsească părinţii a 31 de copii cu vârste mai mici de 12 ani, care au fost descoperiţi într-o casă a ororilor. Aceştia au fost răpiţi din mai multe ţări şi erau pregătiţi să fie vânduţi. Probele ADN sunt cele care i-au ajutat pe anchetatori să identifice zonele din care copiii provin, dar mai este cale lungă până când să fie identificate şi familiile lor.

Casa din Bosnia a fost descoperită în urma unui incident în care o fetiță de 12 ani a cerut ajutor unei trecătoare, spunând că nu mai poate suporta condițiile în care trăiește. Aceasta a atras atenția autorităților, care au intervenit și au găsit în locuință 31 de copii cu vârste de până la 12 ani. Se întâmpla la finalul lunii februarie, iar atunci o femeie şi fiul ei au fost arestaţi.

Goran Pisic, șeful Poliției din Brcko: În cazurile care implică copii, este necesară o abordare specială și atentă pentru a evita stigmatizarea și victimizarea suplimentară a acestora.

Anchetatorii au recoltat probe ADN, pentru a stabili cine sunt părinții copiilor, mulţi dintre ei fiind bebeluşi. Au reuşit, potrivit profilului generic, să descopere că șase copii s-au născut în Italia, la Roma, şase în Republica Croația, doi în Spania, în Barcelona şi doi în Franța, la Nisa. De asemenea, doi copii s-au născut în Bosnia și Herțegovina. Unii dintre copii aveau pașapoarte croate, deși poliția a declarat că niciunul dintre ei nu a fost dat dispărut în Croația. Documentele false au dus la arestarea a încă şase persoane în timpul anchetei.

Goran Pisic, șeful Poliției din Brcko: Pentru a avea certitudine, am solicitat testarea ADN. Dintre cei 31 de copii, cel puțin pentru 23, poate chiar 30, există suspiciuni – în unele cazuri, în proporție de 70% – că nu sunt legați biologic de adulții care susțin că sunt părinții lor.

Majoritatea copiilor par să aparțină comunității rome. Mai multe persoane s-au prezentat drept părinţi ai copiilor şi au venit să îi ia acasă, însă anchetatorii nu au putut confirma legătura lor de familie cu cei mici. Poliția a descris cazul ca fiind deosebit de complex, iar în anchetă a fost implicate Interpol şi Europol, pentru că se vorbeşte de trafic transfrontalier de copii. Mai grav este însă că situaţia din casa ororilor mai fusese serizată cu 7 ani în urmă.

Goran Pisic, șeful Poliției din Brcko: Practic, evenimentul din 25 februarie 2025 este identic cu cel din 2018. La acea vreme, parchetul nu a fost implicat pentru că instituțiile competente trebuiau să acționeze înainte ca poliția să sesizeze parchetul.

Descoperirea a dus la o anchetă şi mai amplă. Mai ales că pare că toată lumea ştia ce se întâmplă în acea casă, dar nimeni nu a făcut nimic. Vecinii spun că nu au făcut sesizări, pentru că inclusiv oameni politici au venit în vizită acolo.

Copiii aceia au fost acolo de mult. Nu erau încuiați, nu erau maltratați. Eu îi duceam ei mâncare, ea le împărțea copiilor. Sincer, nu erau încuiați, nici bolnavi. Veneau acolo și politicieni, și polițiști.

La examinarea medicală a copiilor s-a constatat că trăiau în condiții inumane, fiind infectați cu paraziți. Copiii au fost mutați, pe rând, într-un hotel și ulterior în locații sigure, unde primesc îngrijire. Ultimul lot urmează să fie transferat săptămâna viitoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!