Europa se află într-un moment în care reformarea sistemelor de pensii nu mai poate fi amânată. Populația îmbătrânește, rata natalității scade, iar tot mai puțini oameni muncesc pentru a susține tot mai mulți pensionari. Un studiu apărut pe 7 noiembrie 2025 în publicația The Conversation arată de ce creșterea vârstei de pensionare a devenit inevitabilă.
Cei doi autori ai studiului, Javier Díaz Giménez, profesor de economie la IESE Business School (Universidad de Navarra), și Julián Díaz Saavedra, profesor asociat la Universitatea din Granada, folosesc situația din Franța, unde premierul Sébastien Lecornu a suspendat reforma pensiilor din motive politice, ca exemplu al blocajului european care face necesare reformele analizate în studiul lor, arătând că, la fel ca Franța, toate țările continentului vor fi obligate să crească vârsta de pensionare.
Franța, ca multe alte țări europene, se confruntă cu o criză structurată a pensiilor. Studiul subliniază că problemele sistemelor de pensii din Europa sunt „bine înțelese și documentate”: populația Europei îmbătrânește; rata natalității este în scădere; speranța de viață crește din ce în ce mai mult; tot mai puțini oameni contribuie la finanțarea sistemelor publice; disrupțiile tehnologice reduc ponderea veniturilor din muncă în produsul intern brut.
Sistemele de pensii europene au fost gândite când structura populației era complet diferită. În prezent, ajustările devin necesare, dar orice discuție despre creșterea vârstei de pensionare aduce imediat proteste masive.
În Franța, măsura propusă ar fi fost modestă: o creștere cu doi ani, la 64 de ani. Între timp, Danemarca ajustează automat vârsta de pensionare la fiecare cinci ani și a stabilit deja creșterea acesteia la 70 de ani până în 2040, față de 67 în prezent.
Cercetătorii explică faptul că reformele pensiilor eșuează „pentru că politica are prioritate față de economie”. Realitatea demografică este previzibilă, costurile pot fi calculate, iar instrumentele politice există. Totuși, reformele sunt blocate atunci când se lovesc de: stimulente electorale; neîncrederea publicului; frica politicienilor de pierderea voturilor.
Și în România, modul de calcul al pensiilor, contribuțiile și beneficiarii sunt deja subiecte esențiale în dezbaterea publică.
În locul unei reforme limitate la vârsta de pensionare, autorii propun o abordare pe mai multe planuri, aplicată într-un studiu de caz din Spania. Ei arată că lecțiile sunt valabile pentru multe țări europene, inclusiv Franța. O parte importantă a soluției este introducerea unor mecanisme automate, reguli care modifică pensiile în funcție de schimbările demografice și economice. Autorii spun că acestea pot face sistemele „mai previzibile și mai credibile”, reducând nevoia unor reforme ad-hoc greu de gestionat.
Ei propun și o compensare unică pentru lucrătorii și pensionarii afectați de pensii mai mici, printr-un transfer de active lichide de la stat către gospodării. Există un dezavantaj însă, și anume că astfel de compensații ar trebui finanțate, cel mai probabil, prin emiterea de obligațiuni publice. Dar, avertizează autorii, reformele fără compensări „sunt adesea anulate”. Alegătorii mai în vârstă, care își doresc pensionarea, „vor bloca orice încercare de a le reduce beneficiile”, dacă nu există o formă clară de compensare.
Pentru ca o reformă să funcționeze, studiul arată că trebuie îndeplinite cinci elemente:
- Factor de sustenabilitate – un mecanism care ajustează pensia inițială în funcție de speranța de viață a generației care se pensionează. Cine se retrage mai devreme primește mai puțin
- Reguli automate de ajustare – actualizarea pensiilor astfel încât sistemul să rămână sustenabil. Actualizarea exclusiv pe baza inflației „nu este sustenabilă”
- Pensiile să fie calculate pe întreaga viață activă – folosirea doar a ultimilor ani de muncă avantajează veniturile mari și subminează sistemul.
- Eliminarea plafoanelor la contribuții, menținând pensia maximă – astfel, cei cu venituri mari contribuie mai mult fără a primi automat mai mult.
- Compensație unică pentru cei afectați – finanțată prin datorie publică, astfel încât tranziția să fie echitabilă și să nu fie respinsă de societate.
Autorii arată că, împreună, aceste măsuri întăresc sustenabilitatea financiară, reduc cheltuielile viitoare cu pensiile, încurajează economisirea privată și prelungesc perioada de activitate profesională. Dacă reformele sunt anunțate din timp, gospodăriile pot să își adapteze mai bine consumul și planurile de pensionare. Chiar dacă orice reformă va fi contestată, autorii subliniază că alternativa este mult mai dureroasă. Ei oferă un exemplu clar: „Conform calculelor noastre, Spania ar trebui să își majoreze taxa pe valoarea adăugată medie cu 9 puncte procentuale, de la 16% la 25%, pentru a strânge suficiente venituri pentru a susține sistemul actual pe termen nelimitat”. Amânarea deciziilor privind pensiile pregătește terenul pentru „creșteri de impozite și mai nepopulare în viitor”.
