Peste un sfert din populaţie era supusă anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială în patru state membre ale Uniunii Europene: România (35,8%), Bulgaria (33,6%), Grecia (27,5%) şi Spania (27%), arată datele prezentate vineri, 15 octombrie curent, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În contrast, cea mai scăzută pondere a persoanelor supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Cehia (11,5%), Slovacia (13,8%), Slovenia (14,3%), Olanda (15,8%) şi Finlanda (15,9%).

În 2020, erau în Uniunea Europeană 96,5 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, reprezentând 21,9% din populaţia blocului comunitar.

Anul trecut erau în UE 75,3 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie, 27,6 milioane de persoane se confruntau cu lipsuri materiale grave şi erau defavorizate din punct de vedere social, iar 27,1 milioane de persoane locuiau în gospodării cu intensitate de lucru scăzută.

În rândul celor 96,5 milioane de persoane din UE supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, aproximativ 5,9 milioane (1,3% din totalul populaţiei) locuiau în gospodării care se confruntau simultan cu toate cele trei riscuri de sărăcie şi excluziune socială (riscul sărăciei, lipsuri materiale grave şi defavorizate din punct de vedere social şi locuirea în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută).

#Europa #saracie

În toamna lui 1989 am intrat în clasa întâi scriind cu litere chirilice. Câteva zile mai târziu scriam românește, cu alfabet latin. Țin minte bucuria învățătoarei, care ne spunea ce noroc mare avem noi că vom învăța în limba noastră și cu literele noastre.

Nu a fost un noroc. S-a întâmplat fiindcă pe 27 august 1989 sute de mii de oameni au venit la Chișinău, mulți pe jos, și au cerut. Limba. Alfabetul. Tricolorul. Suveranitatea. Dreptul de a ne hotărî soarta acasă. Nu eram încă liberi în totalitate. Dar temelia era deja pusă.

Iar exact doi ani mai târziu, la aceeași Mare Adunare Națională, a fost proclamată Declarația de Independență, prin care nu doar ne-am rupt de ocupația sovietică, ci am și deschis drumul revenirii acasă, în marea familie europeană.

Drumul înapoi a fost mai lung decât cel al altor țări care s-au eliberat în aceiași ani. Cred că fiecare își are clipa lui în care a crezut că, gata, nu mai ajungem și că oamenii care ne-au adus înapoi limba, tricolorul și speranța au făcut-o în zadar. Dar știm că nu au făcut-o în zadar. Drumul acesta nu are scurtături. Și știm foarte bine că ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Astăzi mergem mai hotărât ca oricând pe calea aleasă de părinții noștri și confirmată acum de noi, cu mâna noastră, atunci când am scris în Constituția țării că locul nostru este în Uniunea Europeană. Țara se schimbă. Greu, în pofida presiunilor și greutăților pe care le înfruntăm, dar se schimbă, împreună cu toată Europa.

Până în 2030 trebuie să fim pregătiți. Fiecare la locul lui, prin muncă, unitate, curaj și determinare, dar mai ales prin încrederea că împreună reușim, dărâmând zidurile dintre noi și construind poduri. Este singurul mod în care am reușit vreodată ceva.

Îmi doresc ca până la aniversarea celor 40 de ani de Independență, când fiica mea, Alice, va merge la liceu, să o sărbătorim într-o Republică Moldova membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Și să spunem atunci, sus și tare, că am dus până la capăt năzuința și spiritul Declarației de Independență.