Într-o lume în care chiria și facturile lunare îți pot sugruma bugetul lunar, un american a găsit o soluție neconvențională pentru costurile ridicate ale vieții. Bărbatul a demonstrat că există o alternativă surprinzătoare care poate fi mai economică și mai accesibilă: o vacanță la o stațiune all inclusive.
Pornind de la ideea că poate fi mai ieftin să trăiești temporar într-o stațiune all inclusive decât să te confrunți cu cheltuielile constante ale unui stil de viață obișnuit, Ben Keenan și-a propus să își testeze teoria în mod practic. În loc să plătească chiria și utilitățile, Ben a ales să își petreacă o perioadă într-o stațiune all inclusive, într-un experiment personal care avea să schimbe percepția asupra bugetării și traiului.
Bărbatul din America a arătat că este mai ușor și mai frumos să trăiască într-o stațiune all inclusive decât să plătească chiria și facturile curente. Într-o analiză detaliată, el a estimat cheltuielile sale lunare, incluzând chirie, utilități și mese în oraș, ajungând la o sumă totală de aproximativ 4.000 de dolari (18.595 de lei) pe lună.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ben a început apoi să caute opțiuni de vacanță all inclusive în destinații populare precum Cancun și Republica Dominicană. A descoperit că un sejur de o lună într-o astfel de stațiune ar putea fi mai avantajos din punct de vedere financiar decât cheltuielile sale curente. În Cancun, de exemplu, Ben a identificat o ofertă pentru 4.445 de dolari (20.663 de lei), în timp ce în Republica Dominicană, prețurile începeau de la doar 3.162 de dolari (14.699 de lei).
