Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Experți, despre rocada de la Ambasada Rusiei la Chișinău: Nu există coincidență în lumea diplomatică

11 Sept. 2024, 21:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
11 Sept. 2024, 21:42 // Actualitate //  Ursu Ana

Nu există coincidență în lumea diplomatică și  fiecare pas este foarte bine calculat, iar această mișcare arată că pe agenda rusă crește importanța Republicii Moldova în ajun de alegerile prezidențiale și în perspectivă și a celor parlamentare de anul viitor. Așa a comentat la emisiunea Rezoomat de Rlive TV expertul WatchDog.md. Andrei Curăraru.

„Am studiat un pic cine este Ozerov. Dumnealui s-a bazat pe agenda naționalistă rusă, a vorbit la mai multe conferințe despre ceea ce înseamnă noțiunea de etnie rusă ca o etnie superioară, că nu există frontieră pentru Federația Rusă. Susține activ tot ceea ce înseamnă Ucraina. Iar din experiența sa recentă a susținut mai multe mișcări separatiste din interiorul continentului african pe care a fost responsabil. Și poate chiar împreună cu gruparea Wagner care continuă să dețină niște poziții militare dacă nu geo-politice pe continentul african. Trimiterea lui în Republica Moldova dă dovadă de o agendă pe care o are Rusia la noi în țară, o agendă de stimulare a acestor mișcări naționaliste, de mobilizare a vorbitorilor de limbă rusă în sensul legat de aceste valori tradiționale de tot ce înseamnă apărarea așa numitei lumi ruse și poate influențarea parcursului UE a Republicii Moldova în sensul rămânerii în zonă gri e influență rusească”, a declarat Andrei Curăraru.

Și directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza a precizat că prin acestă schimbare Rusia încearcă să își traseze interesele sau să le întărească în țara noastră.

„Această rocadă prezintă un interes pentru noi. Profilul lui Ozerov este interesant, nu are nimic în comun cu continentul european. Este clar și nu e noutate că Rusia privește Republica Moldova din perspectiva influențelor pe care le are acum. Știm foarte bine că Rusia duce un război nedrept în Ucraina și are elemente de război hibrid în Republica Moldova. Această mișcare ar trebui să însemne o prezentă diplomatică mai activă în ajunul referendumului, acestor scrutine electorale.”, spune Iulian Groza.

Precizăm că, pe  10 septembrie, Oleg Vasnețov a fost rechemat din funcția de Ambasador al Rusiei în Republica Moldova. Locul lui Vasnețov a fost ocupat de Oleg Ozerov. Acesta are statut diplomatic de trimis extraordinar și plenipotențiar de rangul II, iar până la desemnare a fost ambasador pentru misiuni speciale și șef al Secretariatului Forumului Economic Rusia-Africa, funcție deținută din luna mai 2020,

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.