Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Explicații din partea avocaților! Alexandru Grosu – se face o confuzie între garanțiile profesiei și imunitate

19 Ian. 2022, 12:12
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Ian. 2022, 12:12 // Societate //  Realitatea.md

În societate este indusă o confuzie între noțiunile „imunitate” și „garanții în exercitarea profesiei”. Este opinia avocatului Alexandru Grosu, membru al Consiliului Uniunii Avocaților, drept reacție la amendamentul propus de președinta comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate. Potrivit avocatului, în prezent, apărătorii nu beneficiază de imunitate chiar dacă este vorba de acte de corupție sau trafic de influență, iar intentarea unei cauze penale poate avea loc fără nicio condiționare.

Avocatul Alexandru Grosu califică drept nemotivat amendamentul Olesei Stamate la legea cu privire la avocatură prin care se exclude prevederea potrivit căreia se admite reţinerea, arestarea sau percheziționarea avocatului cu acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților.

„Ca să fie intentată o cauză penală, indiferent de articol, fie e vorba de corupție, trafic de influență sau alt articol prevăzut de Codul Penal, intentarea cauzei penale în privința unui avocat se face fără nicio limitare sau condiționări. Însăși intentarea cauzei penale în privința avocatului se face fără coordonarea Consiliului Uniunii Avocaților. Pentru acumularea probelor, pot fi aplicate orice măsuri de investigație, inclusiv ascultarea telefonului, fără nicio limitare. Asta nu este imunitate”, explică avocatul Alexandru Grosu.

Alexandru Grosu spune că avocații nu beneficiază de imunitate similară celei de care dispun deputații, judecătorii sau procurorii, fiind vorba doar despre garanții în exercitarea profesiei de avocat.

„Dacă examinăm experiența judecătorilor, este necesar acordul CSM. În cazul procurorilor te adresezi Procurorului General, care face demers către CSP și ulterior CSP decide cine va fi procurorul responsabil de instrumentarea cauzei penale intentate în privința unui procuror. La noi nu există așa ceva”, spune avocatul.

Alexandru Grosu spune că prevederile actuale din legea cu privire la avocatură reprezintă o garanție legală a realizării principiului independenței avocatului, precum și la independența exercitării profesiei de avocat. Iar Consiliul Uniunii Avocaților este garantul respectării acestor principii și evitării abuzurilor sau a acțiunilor arbitrare.

„Noi nu am avut imunitate și nu o avem. Inițierea procesului penal sau unei cauze penale în privința avocatului se face fără nicio coordonare, însă garanțiile exercitării profesiei de avocat, nu constituie imunitate. Nu confundați aceste noțiuni. Aceste garanții doar asigură mecanismul de evitare a abuzurilor din partea autorităților, cu privire la arestarea, reținerea, aducerea silită, sau percheziționarea avocatului în exercitarea profesiei și acordarea asistenței juridice calificate”, explică Alexandru Grosu.

Întrunit în ședință acum 2 zile, Consiliul Uniunii Avocaților a solicitat Olesei Stamate retragerea amendamentului buclucaș din procedură parlamentară. În caz contrar avocații au anunțat organizarea grevei japoneze în perioada 18-19 ianuarie 2022 prin purtarea unei banderole albe la brațul stâng și organizarea unei greve generale în perioada 20-24 ianuarie, cu sistarea totală a activității de avocat, inclusiv a activității avocaților din cadrul asistenței juridice garantate de stat.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!