Parlamentul se va întruni mâine, 20 ianuarie în ședință extraordinară, pentru a dezbate propunerea Guvernului privind declararea stării de urgență în domeniul energetic. Această decizie a venit după ce, concernul rus, Gazprom a trimis o solicitare oficială, ieri, 18 ianuarie prin care anunță intenția sistării gazelor către țara noastră în cazul neachitării integrale de către compania Moldovagaz a plății curente, pentru consumul de gaze.
„Astăzi, la ora 13:00, se va întruni Comisia pentru Situaţii Excepţionale pentru a discuta situația excepțională pe piața gazelor naturale. Ulterior va avea loc şedinţa Guvernului, urmată de o conferinţă de presă unde vom anunţa despre deciziile luate”, a menţionat premiera.
Natalia Gavriliţa a spus că mâine va merge la Parlament pentru a solicita instituirea situației de urgență în sectorul energetic.
„Dacă Parlamentul va susţine decizia, mâine voi convoca din nou Comisia pentru Situaţii Excepţionale, unde vom adopta o serie de măsuri menite să evite riscul sistării livrărilor de gaze către consumatorii din Moldova. Este vorba de întoarcerea TVA pentru Moldovagaz și Guvernul va achita, înainte de termen, compensațiile la facturile la gaz”, a subliniat Gavriliţa.
Totodată, viceprim-ministrul Andrei Spînu a spus că Moldovagaz mai are la dispoziție o zi pentru a achita avansul total de 63 de mil. de dolari concernului rus Gazprom. Din această sumă, Moldovagaz va reuşi să achite 38 de mil. de dolari până mâine. Diferenţa neachitată la ziua de mâine va fi de 25 de mil. de dolari. Potrivit lui, această diferenţă s-a format din mai multe motive, dar principala cauză este creşterea semnificativă a costului de achiziţie a gazului.



