Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Expoziții și concerte tematice în mai multe sectoare! Ce a pregătit Primăria municipiului Chișinău pentru vizitatori

26 Aug. 2021, 11:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Aug. 2021, 11:30 // Actualitate //  Realitatea.md

Evenimente dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova vor fi organizate și de Primăria municipiului Chișinău. Responsabilii au pregătit un amplu program de acțiuni și manifestări cultural-artistice.

Astfel, pe 26 august 2021, ora 14:00, la Muzeul de istorie a orașului Chișinău va avea loc Salonul artelor cu genericul „30 de ani de la proclamarea independenței” – întâlnire la înălțime cu personalități din domeniul culturii și științei – Aurelian Dănilă, doctor habilitat în domeniul artelor.

De asemenea, la ora 15:00, va avea loc lansarea expoziției fotografice a artistului Mihai Potârniche, cu genericul „Drumul independenței”, la Muzeul de istorie a orașului Chișinău.

Totodată, pe 27 august, începând cu ora 09:00, în cadrul școlilor de artă din subordinea Direcției Cultură, vor fi organizate un șir de vernisaje și expoziții de carte și de artă plastică, în format online, consacrate celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova, precum și activități cultural-artistice tematice în sectoarele orașului, după cum urmează:

  • 09:00 – Expoziție virtuală de carte cu genericul „Independența – glas al libertății” https://facebook.com/biblioteca.transilvania10
  • 10:00 – Expoziție a lucrărilor de pictură cu genericul: „la Mulți Ani, Moldova!”, Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev”, (online) https://www.facebook.com/profile.php?id=100007217955333
  • 10:00 – Vernisaj de artă plastică cu genericul: „Moldova – țară de dor”, Școala de arte „A. Stârcea”(online) – www.scoala-dearte-alexei-starcea.bvogspot.md;
  • 10:00 – Expoziție de artă plastică cu genericul. „Țara mea de doine, țara mea de dor”(online);
  • 10:00 – Concert tematic cu genericul „Republica Moldova – 30 de ani de independență!”(online);
  • 10:00 – Evoluarea ansamblului de violoniști în cadrul manifestării cultural-artistice din Piața Marii Adunări Naționale;
  • 11:00 – Program cultural-artistic cu genericul „Vatra doinelor străbune”, str. Miron Costin – Scuarul Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”;
  • 16:00 – Program de acțiuni cultural-artistice cu genericul „Moldova mea”, str. Valea Trandafirilor, Parcul „Valea Trandafirilor” , în preajma havuzului.

Evenimentele culturale sunt organizate de Direcția Cultură a Primăriei Chișinău în comun cu Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” și cu preturile de sector.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.