Obiectul ale cărui fragmente au fost găsite în apropiere de Colonița este o dronă, și nu o rachetă.
Precizarea a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care a menționat că specialiștii de la divizia explozivă Bomteh continuă cercetările la locul exploziei.
„Ca să facem o concluzie finală acum e prematur. Și la această etapă, colegii de la divizia explozivă Bomteh sunt la fața locului și fac cercetările necesare. Preliminar, ceea ce s-a constatat și s-a putut comunica până la moment, piesele care au fost găsite, inclusiv motorul, din ceea ce mi-au comunicat preliminar colegii, dar să înțelegem că vorbim preliminar, vorbim despre un motor cu propulsie reactivă”, a declarat Viorel Cernăuțeanu pentru protv.md.
Șeful IGP a precizat că poliția va reveni cu informații despre modelul dronei și celelalte elemente ale aparatului după finalizarea cercetărilor.
„Ca model și alte elemente care sunt, o să revenim suplimentar atunci când colegii vor finisa cercetarea la fața locului și vom putea comunica alte detalii. Dacă în prima fază nu s-a știut despre ce este vorba, dacă este o dronă sau o rachetă, s-a constatat că vorbim de o dronă”, a mai spus Cernăuțeanu.
Pe teritoriul unde, în această dimineață, s-a auzit o bubuitură puternică, în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, poliția a anunțat că au fost depistate unele fragmente care ar putea proveni de la o dronă, inclusiv motorul aparatului de zbor.
Misterul exploziei de la Colonița! Ministerul Apărării spune că cerul Moldovei nu a fost survolat din 17 septembrie
O bubuitură puternică a fost auzită în această dimineață, în jurul orei 04:20, în zona de sud-vest a satului Colonița, în direcția localității Tohatin. Poliția a fost sesizată prin mai multe apeluri la Serviciul 112.