Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

„Fac parte dintr-un complot”. Donald Trump vrea să retragă licențele televiziunilor care nu îi difuzează discursul

17 Iul. 2026, 09:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
17 Iul. 2026, 09:34 // În Lume //  Victoria Laur

Donald Trump vrea să retragă licențele televiziunilor care nu îi difuzează discursul. Liderul american susține că acestea fac parte dintr-un complot.

Oficialul s-a referit la NBC și ABC, informează Agerpres. Președintele SUA a sugerat că aceste canale de televiziune ar fi implicate în fraudă electorală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„O decizie rară, NBC și ABC au spus ambele că nu vor difuza acest discurs. (…) Pentru că știu cât de corupt este sistemul nostru și nu vor să îl dezvăluie. Ele, și alte instituții media, fac parte dintr-un complot. Vor să continue această fraudă. (…) O fraudă ca aceasta ar trebui să însemne retragerea licențelor lor”, a transmis Trump.

Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că alegerile prezidențiale din 2020 i-au fost „furate”. Liderul american nu a prezentat vreodată dovezi, iar mai mulți experți și judecătorii l-au contrazis, menționând că nu au existat acțiuni care să poată influența alegerile în favoarea lui Joe Biden, la scrutinul din 2020.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!