Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Fără a avea resurse suficiente, Guvernul va aloca bani pentru organizarea anticipatelor, în rate

12 Mai 2021, 08:44
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
12 Mai 2021, 08:44 // Alegeri //  Realitatea.md

Banii necesari organizării alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie vor fi transferați Comisiei Electorale Centrale în mai multe tranșe, a declarat Aureliu Ciocoi. Potrivit premierului interimar, Fondul de Rezervă nu dispune de suma totală de 125 de milioane de lei solicitată de CEC, iar din acest motiv Guvernul va aloca doar o primă tranșă pentru lansarea procesului. Sumele pentru alte cheltuieli, de exemplu pentru salarizarea funcționarilor electorali, vor fi transferate mai mai târziu.

Totodată, Aureliu Ciocoi a sugerat repetat că suma solicitată de CEC ar fi exagerată.

„Am avut o ședință cu membrii Comisiei Electorale Centrale, în timpul căreia i-am anunțat că Guvernul nu are cum satisface devizul de cheltuieli solicitat de CEC în volum de 125 de milioane de lei. În prezent, în Fondul de Rezervă, pentru că exclusiv din Fondul de rezervă putem finanța organizarea alegerilor, avem 98 de milioane de lei. Ministerul Finanțelor a mai identificat bani și, cu mare străduință, depășim puțin suma de 120 de milioane de lei, dar sub nicio formă nu putem atinge suma de 125 de milioane”, a spus Aureliu Ciocoi în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, scrie IPN.

„Vom transfera zilele acestea o parte din banii solicitați de CEC, urmând ca, în funcție de necesități, să le transferăm sume adiționale pe parcursul campaniei electorale. Important este să le dăm celor de la CEC o parte din bani pentru demararea proceselor organizatorice”, a spus Aureliu Ciocoi, adăugând că, între timp, Ministerul Finanțelor va identifica surse pentru a nu lăsa țara fără niciun leu în Fondul de Rezervă.

Din suma totală, CEC vrea să cheltuie 12 milioane de lei pentru achiziții anti-COVID-19. Dar premierul interimar crede că suma destinată acestor achiziții poate fi diminuată.

„Se va merge pe cheltuieli pragmatice, cheltuieli reale. O bună parte din cheltuieli reprezintă salariile membrilor CEC și birourilor electorale, de asta în situația de austeritate bugetară în care se află Republica Moldova, putem oferi acești bani în tranșe. Sunt unele cheltuieli pe seama cărora ușor putem economisi, cum ar fi achiziționarea materialelor anti-COVID, care pot fi puse la dispoziția CEC din rezerva Ministerului Sănătății”, a mai spus Aureliu Ciocoi.

Anterior, președintele CEC Dorin Cimil a menționat că, în eventualitatea în care va fi redusă suma necesară bunei desfășurări a alegerilor, autoritatea electorală va fi nevoită să reducă din numărul secțiilor de vot destinate cetățenilor din diaspora.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 12:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 12:17 // Societate //  Valentina Buza

Doi angajați ai Serviciului Vamal sunt învinuiți de abuz de serviciu după ce ar fi permis vămuirea unor automobile în condiții contrare legii, provocând bugetului de stat un prejudiciu estimat la peste 1,5 milioane de lei. Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat urmărirea penală în trei cauze și le-a trimis în instanță.

Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, cei doi ar fi abuzat de atribuțiile de serviciu în interesul unor terțe persoane, la examinarea actelor necesare pentru plasarea automobilelor în regim vamal de import.

Mai exact, deși ar fi constatat că nu erau întrunite condițiile legale, inclusiv din cauza neachitării vinietei pentru ultimele 90 de zile de aflare a vehiculelor pe teritoriul Republicii Moldova sau a introducerii acestora în țară înainte de perioada prevăzută de lege, funcționarii ar fi permis vămuirea automobilelor.

În urma acestor acțiuni, cota accizelor care urma să fie achitată la bugetul de stat ar fi fost diminuată cu 70%, prejudiciul estimat depășind 1,5 milioane de lei. Cele trei cauze penale au fost trimise spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă amenzi de la 67.500 la 117.500 de lei sau închisoare de la doi la șapte ani. În ambele cazuri, aceștia pot fi privați de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pentru un termen de la cinci la zece ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!