Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Felicitări pentru șeful lor de la Kremlin! Dodon, Șor, Guțul și alți pro-ruși cântă osanale de ziua lui Putin

07 Oct. 2024, 11:45
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
07 Oct. 2024, 11:45 // Politica //  Victoria Laur

Mai mulți politicieni pro-ruși din Republica Moldova au adresat luni dimineața felicitări liderului de la Kremlin, care împlinește 72 de ani. Aceștia au notat pe rețelele de socializare că Vladimir Putin ar respecta Moldova, în pofida acțiunilor anti-rusești ale guvernării de la Chișinău.

Printre cei care i-au adresa felicitări „șefului” de la Kremlin se numără socialistul Igor Dodon, politicianul fugar Ilan Șor și mai mulți exponenți de-ai săi, printre care guvernatoarea Găgăuziei Evghenia Guțul, Marina Tauber și liderul partidului „Renaștere” Vasile Bolea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Vladimir Vladimirovici a adus din nou economia rusă și industria rusă pe primul loc. Acest lucru ne poate servi drept model. Este îmbucurător faptul că, în pofida atacurilor autorităților din Moldova și a calomniilor, el a păstrat respectul față de țara noastră. S-a demonstrat la întâlnirea sa cu bașcanul Găgăuziei, Evgenia Guțul, dar și în cadrul diverselor contacte de afaceri și culturale. Rusia este încă prietenul nostru, iar acesta este meritul său excepțional. Și compatrioții noștri care trăiesc în Rusia se simt protejați social”, a scris Șor pe rețelele de socializare.

Marina Tauber s-a limitat la un simplu „La mulți ani” și a distribuit mesajul politicianului fugar. La rândul său, Evghenia Guțul a scos de prins arhive fotografia cu Vladimir Putin, făcută la Soci, menționând că „determinarea” președintelui rus este exemplu pentru alți lideri.

Nici liderul Renaștere nu a ezitat să îi cânte osanale lui Vladimir Putin. „Vă mulțumesc pentru rolul neprețuit în consolidarea relațiilor dintre țările noastre. Eforturile dumneavoastră în dezvoltarea cooperării economice și umanitare sunt de o valoare inestimabilă pentru popoarele noastre”, a scris Vasile Bolea pe canalul său Telegram.

Și ex-președintele Igor Dodon nu a uitat de sărbătoarea de la Kremlin. Socialistul i-a transmis lui Vladimir Putin că „poporul Moldovei este recunoscător și apreciază” ajutorul acordat de Rusia în diferite perioade.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 16:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 16:14 // Slider //  Ana Panaguța

Patru cutremure au fost înregistrate duminică noaptea în zona seismică Vrancea din România. De asemenea, duminică dimineață, un alt seism s-a produs în Marea Neagră. Primul cutremur din Vrancea a avut loc la ora 00:46, la o adâncime de 69,9 kilometri, și a înregistrat o magnitudine de 3 grade pe scara Richter, scriu știrileprotv.ro.

A fost urmat, la mai puţin de o oră de un altul, cu magnitudinea de 3,6, la adâncimea de 124,4 km. La 2:26 s-a produs un al treilea seism, cu magnitudine 2,1, la adâncimea de 110,3 km.

Cel de-al patrulea a avut loc la 6:33, la o adâncime de 144,4 km, şi a avut magnitudine 2,5.

Şi în Marea Neagră s-a produs duminică un cutremur, la 7:03, şi a avut magnitudinea 3,6.

Val de cutremure în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 124,1 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

„În ziua de 19 octombrie 2026, la ora 11:51:57 (ora locală a României), s-a produs în ZONA seismică VRANCEA, Buzău, un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.8, la adâncimea de 124.1 km. Intensitate: IV. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 54km S de Buzău, 58km E de Brașov, 60km SE de Sfântu-Gheorghe, 62km N de Ploiești, 72km S de Focșani, 90km NE de Târgoviște”, a transmis, pe Facebook, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!