Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Festivalul „Te salut, Chișinău!” începe astăzi. Andra și Fuego urcă pe scenă în prima seară

17 Iul. 2026, 08:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Iul. 2026, 08:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Festivalul „Te salut, Chișinău!” începe astăzi, la ora 18:00, cu o seară dedicată muzicii populare. Timp de trei zile, locuitorii și oaspeții capitalei sunt invitați pe strada pietonală „Eugen Doga”, unde vor avea loc concerte, târguri și activități organizate cu prilejul aniversării a 590 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului.

Prima seară a festivalului va fi deschisă de Orchestra Municipală de Muzică Populară, condusă de Frații Advahov. Pe scenă vor urca și Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Cristina Scarlat, Igor Cuciuc, Violeta Botezatu, Camelia Ursu și Alexandra Cuhuteac.

Din program mai fac parte Ansamblul de dansuri populare „Mărțișor”, Ansamblul de dansuri populare „Izvorașul” din Cahul și Ansamblul etnofolcloric „Plăieșii”.

Invitații speciali din România ai primei seri sunt Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Angelica Flutur, Fuego și Andra.

Pe lângă spectacole, vizitatorii vor putea admira expoziția meșterilor populari din întreaga țară, vor descoperi produse ale producătorilor autohtoni și vor avea la dispoziție o zonă cu bucate și specialități tradiționale.

Accesul la eveniment este gratuit. Realitatea TV va transmite în direct prima seară a Festivalului „Te salut, Chișinău!”.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Sept. 2026, 20:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 20:41 // Slider //  Ana Panaguța

Un minor de 17 ani și doi tineri de 18 și 19 ani sunt cercetați penal, fiind suspectați că au jefuit un bărbat pe o stradă din Capitală. Cazul este investigat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani.

Potrivit poliției, incidentul a avut loc pe timp de noapte. Cei trei ar fi observat un bărbat de 39 de ani care se deplasa pe stradă și, prin aplicarea violenței fizice, i-ar fi sustras geanta în care se aflau bani și alte bunuri de valoare.

După comiterea faptei, suspecții ar fi fugit, provocând victimei un prejudiciu estimat la aproximativ 10 000 de lei.

În urma măsurilor întreprinse, polițiștii i-au identificat pe cei trei suspecți la scurt timp. Totodată, oamenii legii au depistat geanta victimei, pe care suspecții ar fi aruncat-o. Banii din interior nu au fost însă găsiți.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală, iar cei trei sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și recuperarea prejudiciului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!