Problema Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, distrusă de incendiul din 2020, rămâne una dintre prioritățile Ministerului Culturii, spune Dan Suruceanu. Oficialul a declarat în cadrul emisiunii ”Spațiul Public” de la Radio Moldova că autoritățile analizează mai multe proiecte pentru viitorul instituției, însă deocamdată nu există o decizie finală privind soluția care va fi aplicată.

Potrivit ministrului, identificarea unei soluții pentru Filarmonică este ”imperativă și absolut necesară”, în condițiile în care colectivul instituției activează în prezent într-un spațiu impropriu.

”Noi, zi de zi, suntem într-un fel sau altul într-un proces de lucru și în căutarea soluțiilor pentru această instituție, inclusiv și a soluțiilor financiare”, a declarat Dan Suruceanu.

Ministrul a precizat că există mai multe propuneri de proiect. Una dintre acestea a fost elaborată de specialiști din străinătate și presupune costuri considerabile. În același timp, există și proiecte realizate de arhitecți locali, despre care oficialul spune că respectă rigorile necesare. Subiectul urmează să revină pe agenda Ministerului Culturii după perioada sărbătorilor naționale. Autoritățile intenționează să organizeze și consultări publice înainte de luarea unei decizii.

„Acești artiști trebuie consultați, fiindcă, într-un fel sau altul, ei sunt oamenii care vor exploata acest obiectiv. Respectiv, societatea civilă sunt oamenii care vor viziona acest edificiu”, a explicat ministrul.

Întrebat dacă în toamnă ar putea fi deja stabilită soluția pentru Filarmonică, Suruceanu a spus că își dorește acest lucru, dar nu a prezentat un termen concret: „Eu foarte mult îmi doresc asta, fiindcă real este o problemă pe care noi suntem absolut nevoiți să o soluționăm”.

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” a fost grav afectată de incendiul izbucnit în septembrie 2020. De atunci, instituția își desfășoară activitatea în condiții provizorii, iar problema reconstrucției sau edificării unui nou sediu nu a fost soluționată definitiv. Prețul estimat pentru reconstrucția completă a Filarmonicii, care re 2500 de metri pătrați, este de peste 50 de milioane de euro, conform estimărilor minimale ale Ministerului Culturii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#Dan Suruceanu #filarmonica #restaurare

Scenaristul și publicistul Mihai Poiată vorbește despre personalitatea complexă a regizorului Emil Loteanu, despre ambițiile sale artistice, dezamăgirile care i-au marcat cariera și dificultățile întâmpinate după revenirea la Chișinău. Într-un interviu acordat pentru Realitatea, Poiată evocă întâlnirile cu cineastul și explică de ce succesul nu i-a adus întotdeauna și satisfacția pe care o căuta.

Mihai Poiată povestește că prima întâlnire cu cinematografia lui Loteanu a avut loc în 1966, când a vizionat filmul „Poienile Roșii”, la Casa de Cultură din satul Cojușna. Pentru adolescentul de atunci, experiența a fost una neașteptată, mai ales că vedea pentru prima dată un film realizat în limba română.

„Eu priveam pentru prima oară un film în limba mea maternă. Eu nici nu admiteam gândul că pot fi produse, realizate filme în limba română sau moldovenească, cum îi ziceam noi pe atunci”, își amintește scenaristul.

Vorbind despre personalitatea regizorului, Poiată spune că Loteanu transforma fiecare apariție publică într-un adevărat spectacol. Avea grijă de imaginea sa, de felul în care se prezenta și de impresia pe care o lăsa asupra celor din jur.

„El făcea un spectacol din fiecare apariție a lui în public”, afirmă Mihai Poiată, adăugând că regizorul era artist chiar și în situațiile care nu aveau legătură directă cu arta. Unul dintre aspectele care îl caracterizau pe Loteanu era, în opinia scenaristului, importanța pe care o acorda recunoașterii publicului. Regizorul urmărea atent reacțiile spectatorilor și măsura succesul inclusiv prin durata aplauzelor de la premiere.

„El cronometra aplauzele, cât durează aplauzele, să zicem, la premieră, pentru că acestea erau un indiciu. El avea niște măsurări altele decât le avea un critic”, explică Poiată.

Potrivit acestuia, atunci când reacțiile publicului nu corespundeau așteptărilor sale, Loteanu devenea dezamăgit. Această sensibilitate față de succesul exterior ar fi contribuit la paradoxul destinului său: un artist cunoscut și apreciat, dar care nu părea să fie pe deplin mulțumit de propriile realizări.

Scenaristul a vorbit și despre dificultățile întâmpinate de Loteanu după revenirea la Chișinău. Mihai Poiată consideră că Loteanu s-a confruntat cu o realitate în care cinematografia locală nu beneficia de resursele financiare și condițiile necesare pentru producția de filme de lungmetraj.

Mihai Poiată a amintit și despre presiunile sistemului sovietic, despre mecanismele de cenzură prin care trebuiau să treacă producțiile cinematografice, dar și despre felul în care regizorul a reușit să-și păstreze o identitate artistică distinctă. În opinia lui Mihai Poiată, moștenirea lui Emil Loteanu nu trebuie redusă la imaginea unui cineast legendar, ci redescoperită prin vizionarea și analiza filmelor sale.

„Nu trebuie să facem nicio icoană din Emil. Atunci când se face icoană, atunci nu mai privim filmele.”

Filmele lui Loteanu continuă să transmită o lecție importantă despre relația dintre artă, istorie, mit și identitatea culturală, spune Mihai Poiată.

Interviul cu Mihai Poiată face parte din seria materialelor dedicate celor 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, unul dintre cei mai importanți regizori din cinematografia moldovenească.