Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Filat despre Plahotniuc: Acest om nu există pentru mine

11 Mai 2021, 22:16
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
11 Mai 2021, 22:16 // Politica //  Realitatea.md

Relația dintre fostul lider PLDM, Vlad Filat, și fostul lider al PD, Vlad Plahotniuc, a fost una destul de încordată. Îndeosebi, tensiunile au crescut după ce cele două formațiuni nu au putut împărți puterea în cadrul fostelor Alianțe pentru Integrare Europeană și au culminat cu reținerea și întemnițarea liderului liberal-democrat.

În acest context, fostul șef al PLDM spune că „acest om nu mai există pentru el”, dar totuși îi dorește „sănătate”. „Nu am încercat și nu voi încerca vreodată să iau legătura cu el. Acest om nu există pentru mine. Eu pot să-i doresc doar sănătate”, a declarat Vlad Filat în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul N4.

Liberal-democratul spune că desi Vlad Plahotniuc era coordonatorul multor acțiuni, totuși foarte mulți oameni din cadrul unor instituții erau folosiți drept „instrumente”.

„Plahotniuc era coordonatorul lor, dar instrumentele lui erau mulți-mulți oameni: fie că erau la Guvern, fie la Procuratură, fie pe la judecătorii. Și dacă acești oameni spun că nu l-au cunoscut – acum am impresia că s-a pornit un challenge cu turnatul cenușii pe cap. Știți că era cândva un challenge cu turnatul apei rece peste cap? Păi iată acum e cu cenușa. Renunțarea subită a celor care l-au slujit, eu dezaprob lucrul acesta. Alții, care nu au știut să citească și să scrie, acum s-au transformat în gospodari”, susține Vlad Filat.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:18 // Slider //  Ana Panaguța

Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut pentru rolurile căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek” și profesorului Charles Xavier din seria „X-Men”, a murit la vârsta de 86 de ani, relatează antena3.ro.

Actorul s-a stins din viață miercuri, în locuința sa din Los Angeles, după ce a suferit de Alzheimer și demență cu corpuri Lewy.

Vestea morții sale a fost anunțată de Kelly Bush Novak, purtătoarea sa de cuvânt de mulți ani, care a precizat că actorul a fost înconjurat de familie și prieteni în ultimele clipe.

„A fost înconjurat de căldura familiei și a prietenilor, de muzică live, rugăciuni, lacrimi, râsete și emoții profunde, pe care numai el le putea inspira după o viață dedicată celor dragi”, a transmis aceasta.

Marvel Studios, mesaj emoționant după moartea lui Patrick Stewart

Marvel Studios a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea actorului Patrick Stewart:

„Suntem cu toții profund întristați de moartea lui Sir Patrick Stewart. Sir Patrick i-a dat viață profesorului Charles Xavier cu o eleganță, inteligență și umanitate extraordinare, definind acest personaj pentru generații întregi de fani, de la «X-Men» și «Logan» până la «Avengers: Doomsday». A fost un talent unic, un coleg generos și un adevărat gentleman. Gândurile noastre se îndreaptă către soția sa, Sunny, copiii săi, prietenii săi și nenumărații fani din întreaga lume ale căror vieți le-a marcat prin arta sa”, au transmis reprezentanții Marvel Studios pe Facebook.

Cu doar trei zile înainte de moartea lui Patrick Stewart, s-a stins din viață și Walter Koenig, actorul cunoscut pentru rolul lui Pavel Chekov din serialul original „Star Trek”. Acesta a murit duminică, 25 octombrie, la vârsta de 90 de ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!