Fiul actriței, regizoarei și fondatoarei proiectului Zâmbărele, Victoria Roșca, Ovidiu, în vârstă de 13 ani, a fost lovit de o trotinetă electrică, condusă de un tată și fiul său, scrie Cancan.md. Totul s-a întâmplat în după amiaza zilei de duminică, 19 iulie, pe strada Arborilor din Capitală. Femeia susține că băiatul ei s-a ales cu numeroase răni, iar ceea ce a descoperit ulterior despre intervenția autorităților a revoltat-o. Din spusele ei, incidentul nu ar fi fost înregistrat oficial.
Victoria Roșca scrie că fiului ei i s-a acordat primul ajutor medical, dar Poliția nu ar fi fost alertată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Redacția Realitatea.md a solicitat o reacție din partea reprezentanților Poliției municipiului Chișinău, care au comunicat că vor reveni ulterior cu informații.

