Ministerul Apărării al Regatului Unit consideră că fondatorul companiei militare private „Wagner”, o structură de mercenari susținută de Guvernul rus, omul de afaceri Evgheni Prigojin, apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin, a schimbat standardele și recrutează prizonieri ruși care suferă de boli grave, inclusiv HIV și hepatită C. Cel puțin asta scrie în raportul zilnic din 30 octombrie curent.
Înainte de acest raport, însuși Prigojin a recunoscut că nu vede „nimic imoral” în faptul că „soldații care poartă hepatita C și HIV vor ucide alți soldați fără să știe dacă sunt purtători de vreun virus”.
Rolul grupului Wagner s-a schimbat semnificativ după invazia rusă a Ucrainei. A menținut standarde de recrutare relativ înalte în conflictele anterioare, iar mulți dintre membrii săi erau anterior personal militar rus profesionist.
Însă, acum, în opinia Ministerului Apărării din Regatul Unit, grupul „Wagner” preferă cantitatea decât experiența sau calitatea. Mai mult, unii dintre recruții condamnați vor fi implicați în crearea unei linii defensive de 200 de kilometri în estul Ucrainei.
Grupul „Wagner” construiește o linie de apărare în regiunea Lugansk
Recent, Prigojin a trimis o solicitare Procuraturii Generale din Federația Rusă să restricționeze YouTube-ul.
„YouTube este inundat de falsuri menite să discrediteze armata rusă, răspândind în mod deliberat informații false despre acțiunile forțelor armate ruse, ale autorităților și administrației de stat, precum și ale forțelor patriotice”.
Grupul Wagner a fost implicat în conflicte militare în Africa, Siria, Ucraina și alte regiuni ale lumii, precum și companiile (Agenția de Cercetări pe Internet și altele) acuzate că s-au amestecat în alegerile din SUA din 2016 și 2018. Activitățile lui Prigojin sunt strâns legate de Ministerul rus al Apărării și de departamentul de informații GRU.
Unele companii deținute de Prigojin s-au ocupat cu hrana celor mai înalți oficiali ai Guvernului rus, iar restaurantele și întreprinderile sale de deservire au găzduit mese la care a participat Vladimir Putin cu demnitari străini și de aceea Prigojin a fost porecit „bucătarul lui Putin” în mass-media.
Publicația „Delovoi Peterburg” în evaluarea miliardarilor din 2019 îl plasa pe Prigojin pe locul 72, estimându-i averea la 14,6 miliarde de ruble. În 2016 a fost inclus în lista celor mai influente 30 de persoane din Sankt Petersburg conform publicației „Gorod 812”. Din 2016 se află sub sancțiunile Statelor Unite, din 2020 – sub sancțiunile Uniunii Europene și ale Marii Britanii, din 2022 – ale Australiei, Canadei și Japoniei.


