Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Foste magistrate cercetate pentru acte de corupție, revin în sistem, după ce au fost achitate de colegii acestora

18 Mai 2021, 14:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Mai 2021, 14:20 // Actualitate //  Realitatea.md

Două foste magistrate, care au judecat mai multe dosare de rezonanță și au fost cercetate pentru acte de corupție își vor relua activitatea în sistemul judecătoresc, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) le-a numit în funcție. Este vorba de Victoria Hadîrcă și Galina Moscalciuc.

Potrivit deciziei CSM, de mâine, 19 mai curent, judecătoarea Galina Moscalciuc își va relua activitatea la Curtea de Apel Chișinău, iar Victoria Hadîrcă, la Judecătoria Chișinău sediul Centru.

Decizia în privința unei alte judecătoare, Svetlana Tizu, care la fel a intrat în atenția publică, a fost amânată pentru o altă ședință.

Galina Moscalciuc a fost judecătoare la Curtea de Apel Chișinău din anul 2017. Aceasta a fost judecătoare în dosarul intentat pe numele ex-deputatului Chiril Lucinschi.

Cele trei magistrate, Galina Moscalciuc, Svetlana Tizu și Victoria Hadîrcă, ao fost reținute și anchetate pentru fapte de corupție, însă recent au fost achitare, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii. De asemenea, judecătoarele au primit sentințe de achitare pe capătul de acuzare de pronunțare a unei decizii ilegale, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Cu o reacție la decizia de astăzi a CSM a venit și deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care afirmă că unica soluție pentru a nu mai admite asemenea cazuri este „curățarea sistemului judecătoresc autohton prin intermediul unei evaluări externe”.

„Ziua de azi ne aduce iarăși câteva numiri, reveniri controversate în justiție. În loc să se elimine elementele toxice din sistem, se face invers. Pe zi ce trece sunt tot mai sceptic că în justiție este posibilă „autocurățarea”. Chiar dacă este criticată de către însuşi sistemul de justiție probabil că unica soluție rămâne intervenția din afară prin intermediul „evaluării externe”. Care iată vine și este tot mai aproape”, a comentat Litvinenco decizia de astăzi a CSM.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.