Curs valutar
  • EUR
    20.1931
    -0.1367%
  • USD
    17.7553
    0.0828%
  • RUB
    0.2103
    -0.0476%
  • RON
    3.8253
    -0.251%
  • UAH
    0.3957
    -0.1264%

Toate știrile

29 septembrie 2026

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy intră din nou la închisoare. Instanța a decis că trebuie să execute încă șase luni de închisoare

10 Mart. 2026, 07:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Mart. 2026, 07:35 // În Lume //  Realitatea.md

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, va trebui să execute șase luni de închisoare, după ce justiția franceză a respins cererea acestuia de a contopi două pedepse primite în dosare penale diferite. Instanța a decis luni că pedeapsa din dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2012, cunoscut ca dosarul Bygmalion, nu poate fi unită cu condamnarea anterioară pentru corupție și trafic de influență din dosarul interceptărilor, cunoscut și ca dosarul Bismuth, relatează AFP.

Prin urmare, Sarkozy va trebui să execute pedeapsa de șase luni cu executare, sub regim alternativ, cel mai probabil cu brățară electronică. Fostul șef al statului mai poate însă contesta decizia instanței.

Nicolas Sarkozy, în vârstă de 71 de ani, a solicitat contopirea pedepselor pentru a evita executarea celei de-a doua condamnări, argumentând că a executat deja prima pedeapsă.

În dosarul Bygmalion, Curtea de Apel din Paris l-a condamnat la 14 februarie 2024 la un an de închisoare, dintre care șase luni cu executare, pentru finanțarea ilegală a campaniei sale prezidențiale pierdute în 2012. Condamnarea a devenit definitivă la 26 noiembrie 2025, după ce Curtea de Casație a respins recursul.

Pedeapsa stabilită în apel este mai mică decât cea pronunțată în primă instanță în 2021, când Sarkozy fusese condamnat la un an de închisoare cu executare. Instanța a stabilit însă ca partea cu executare să fie aplicată în regim alternativ, precum brățară electronică sau semi-libertate.

Acesta este al doilea dosar penal în care fostul lider al dreptei franceze a fost condamnat definitiv, scrie Agerpres. În decembrie 2024, el a primit trei ani de închisoare, dintre care un an cu executare sub brățară electronică, pentru corupție și trafic de influență în dosarul Bismuth.

În acest caz, Sarkozy a purtat brățară electronică între 7 februarie și 12 mai 2025. La acel moment, având 70 de ani, el a solicitat eliberarea condiționată înainte de jumătatea pedepsei, posibilă la această vârstă, iar cererea i-a fost acceptată.

Fostul președinte francez va reveni însă în fața instanței începând cu 16 martie, când se va deschide procesul în apel în dosarul privind presupusa finanțare libiană a campaniei sale electorale. În primă instanță, Sarkozy a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru asociere de răufăcători și a petrecut aproximativ trei săptămâni în detenție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 15:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Sept. 2026, 15:06 // Slider //  Realitatea.md

Nivelul scăzut al apei în Nistru provoacă îngrijorare în rândul locuitorilor din Naslavcea. Odată cu retragerea apei, pe anumite porțiuni ale malului au rămas pești, iar localnicii spun că au găsit numeroase exemplare moarte. Oamenii susțin că nivelul râului a scăzut brusc și că nu își amintesc să mai fi văzut o asemenea situație.

Reporterii de la TVN au mers la Naslavcea și au discutat cu localnicii.

„Da, chiar azi am fost și am strâns peștele, 150 de guvizi, i-am ales doar pe cei vii, este mult pește mort, diferite specii de pește sunt, dar preponderent guvizi și biban, nu știu, este a treia zi, vor porni sau nu apa. Acolo sus au închis, nu știu din ce cauză. Așa ceva niciodată, iată eu de 52 de ani trăiesc aici, niciodată nu îmi amintesc să fie în asemenea situație, este o catastrofă, ieri au fost de la Protecția Mediului, am discutat cu dânșii.”

„Am văzut, chiar azi am văzut acolo la Nistru, de la centru se vede foarte bine, mult pește, chiar e groaznic, păcat de acei pești, așa micuți și toți sunt morți. Desigur că este periculos, este groaznic și periculos și păcat că moare peștele, unde este ecologia noastră, unde se uită ei.”

Oamenii din zonă spun că privesc neputincioși cum Nistru se retrage, iar peștii mor pe mal.

„Este periculos, se pierde peștele, apa dispare și peștele rămâne pe mal, nu este bine, mai bine de îl prins. – Înainte au mai fost așa cazuri ca să moară peștele? Nu, înainte nu era așa, acum doar, ce să-i faci.”

„Eu ieri am fost la Nistru și am văzut, groaznic, dar ce s-a întâmplat că Nistru a scăzut atât de mult, când era arșiță nu scădea, dar acum așa brusc a scăzut, am văzut așa pește mic, am fost la Nistru. De când sunt eu, am 75 de ani, eu așa ceva nu îmi amintesc.”

În Republica Moldova a fost instituită stare de urgență hidrologică, pe fondul debitelor reduse ale principalelor râuri și al scăderii rezervelor de apă. O situație similară este înregistrată și pe Prut. Nivelul apei din lacul de acumulare Costești–Stânca a scăzut cu 1,28 metri de la începutul lunii septembrie.

Pentru a păstra rezerva de apă, debitul evacuat în râul Prut a fost redus la 14 metri cubi pe secundă. Autoritățile spun că măsura este necesară pentru a asigura în continuare alimentarea cu apă a localităților care depind de această sursă.