S-a născut în cămașă. O femeie în vârstă de 52 de ani s-a ales doar cu câteva leziuni după ce s-a inversat cu automobilul la volanul căreia se afla, într-un șanț. Potrivit informațiilor de la poliție, impactul s-a produs astăzi, 27 septembrie, în jurul orei 13:20, în apropierea localității Condrița, raionul Strășeni.
Urmare a celor întâmplate, la fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției și o ambulanță.
„Din motive deocamdată neclare șoferița ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar mașina s-a inversat în șanț”, spun oamenii legii.
Femeia a fost preluată de un echipaj al ambulanței și a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău pentru îngrijiri medicale.
Fiind testată cu alcooltestul, s-a constatat că nu era în stare de ebrietate.
În continuare, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii coleziunii.



