Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Alexandru Bălan, fost șef adjunct al SIS, a fost adus în Moldova. Momentul în care este predat autorităților

24 Apr. 2026, 14:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Apr. 2026, 14:52 // Actualitate //  Realitatea.md

Fostul director adjunct al Serviciul de Informații și Securitate, Alexandru Bălan, a fost adus astăzi, 24 aprilie, în Republica Moldova, după ce a fost extrădat din România.

Predarea a avut loc la punctul de trecere a frontierei Albița, în jurul prânzului, unde Bălan a fost preluat de autoritățile moldovenești. Acesta a fost escortat de polițiștii români de la București până la frontieră.

Fostul oficial SIS urmează să fie încarcerat pentru executarea pedepsei de un an și șase luni de închisoare, aplicată în Republica Moldova pentru divulgarea secretului de stat. Totodată, instanța a dispus și interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de doi ani și șase luni.

Alexandru Bălan, în vârstă de 47 de ani, deține dublă cetățenie – moldovenească și română. Acesta a fost extrădat după ce judecătorii de la Curtea de Apel București au admis cererea autorităților de la Chișinău.

Bălan este vizat și într-un dosar penal în România, instrumentat de DIICOT, unde este judecat pentru tentativă de trădare prin transmiterea de informații secrete de stat. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi divulgat informații clasificate către reprezentanți ai serviciilor secrete din Belarus.

Conform probelor din dosar, în perioada 2024–2025, acesta s-ar fi întâlnit de două ori, la Budapesta, cu ofițeri ai serviciilor belaruse afiliate KGB, pentru a primi instrucțiuni și bani în schimbul informațiilor transmise.

Autoritățile române au precizat că extrădarea nu afectează procesul aflat pe rol în România, care va continua în instanță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 16:46 // Slider //  Daniela Baranovschi

Toate cele nouă persoane reținute într-un dosar de escrocherie cu presupuse investiții în acțiuni și criptomonede au fost plasate în arest. Suspecții, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, ar fi făcut parte dintr-o grupare care ar fi obținut bani de la cetățeni din mai multe țări, după ce le promitea câștiguri rapide și considerabile. Decizia a fost pronunțată de magistrați sâmbătă, 7 noiembrie.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi atras victimele prin intermediul publicității online, vizând în special persoane în etate. Acestea erau îndemnate să investească bani pe platforme de tranzacționare create în prealabil de membrii grupării.

Pentru a le câștiga încrederea, suspecții s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari și ar fi activat sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă. Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf, metodă prin care organizatorii ar fi încercat să se asigure că acestea nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel folosit de grupare. Vineri seara, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia, în urma cărora au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării.

Majoritatea suspecților sunt originari din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre aceștia se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!