Circulația rutieră pe strada Ismail, va fi reluată începând de mâine, 10 noiembrie, pe tronsonul cuprins între strada București și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în ambele direcții. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook.
„De mâine dimineață, va fi reluată circulația rutieră pe strada Ismail, tronsonul cuprins între strada București și bdulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în ambele direcții. Strada a fost închisă începând cu ziua de vineri, 4 noiembrie, lucrările fiind preconizate până pe data de 20 noiembrie curent”, a scris Ceban.
Potrivit primarului, au fost depuse toate eforturile ca lucrările să fie urgentate, în șantier fiind antrenați circa 30 de muncitori, cu toată tehnica necesară, care au lucrat în regim non-stop.
„La această oră se fac ultimele lucrări de restabilire a săpăturii, prin aplicarea asfaltului pe carosabil. Intervențiile la canalizarea pluvială din sectorul dat au fost complexe și vădit necesare, fiind parte a proiectului de reabilitare a străzii 31 August 1989. Receptorul pluvial existent era degradat și nu reușea că capteze apele care vin din direcția Telecentru”, a mai scris edilul-șef.
Ceban mai anunță că, în continuare, „se va lucra la trotuare și carosabil, astfel încât, până la sfârșitul lunii curente, să fie aplicat stratul de binder pe tronsonul Ismail – Ciuflea, pentru a permite redeschiderea drumului pentru circulație”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!


