Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

FOTO Bălțiul s-a înfrățit cu un alt oraș. Petkov: Prietenia va deveni și mai puternică

24 Ian. 2025, 16:02
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
24 Ian. 2025, 16:02 // Societate //  Cătălina Boico

Orașul Bălți s-a înfrățit vineri, 24 ianuarie, cu orașul Cernăuți, Ucraina. Despre acest lucru a anunțat primarul Alexandr Petkov. 

„Bălți și Cernăuți: consolidăm relațiile de înfrățire. Astăzi am făcut încă un pas important pentru întărirea prieteniei dintre orașele noastre”, a declarat Petkov.

În cadrul vizitei, primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, s-a întâlnit cu viceprimarul orașului Cernăuți, Iurie Lesiuk, unde au discutat despre perspectivele de colaborare în diverse domenii – de la cultură și educație până la dezvoltarea infrastructurii.

De asemenea, Petkov a vizitat și Liceul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți.

„În semn de respect și pentru consolidarea relațiilor culturale, i-am oferit directorului liceului, dlui Ion Ignat, două seturi de opere ale lui Mihai Eminescu, care vor îmbogăți colecția bibliotecii liceului. Acest gest are o semnificație deosebită, întrucât anul 2025 a fost declarat Anul Mihai Eminescu. Sunt convins că prietenia dintre Bălți și Cernăuți va deveni și mai puternică, iar proiectele noastre comune vor aduce beneficii locuitorilor noștri!”, a mai menționat edilul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că joi, 23 ianuarie, Municipiul Bălți s-a înfrățit cu municipiul Focșani, România.

Municipiul Bălți s-a înfrățit cu municipiul Focșani. Petkov: „Scriem o nouă pagină în istoria orașului nostru”

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 13:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 13:50 // Slider //  Valentina Buza

Americanii s-au îndrăgostit de „maxxing”, iar Dictionary.com l-a ales cuvântul anului 2026. Termenul vine de la „maximising” (a maximiza). Potrivit Dictionary.com, el „poate fi folosit singur sau adăugat la finalul oricărui cuvânt, pentru a arăta că faci ceva la maximum sau că îl îmbunătățești cât de mult poți”, scrie BBC.

Este o schimbare mare față de acum doi ani, când site-ul a ales cuvântul „demure” (discret, modest), după ce a analizat rețelele sociale, știrile și căutările din SUA. Anul trecut, cuvântul ales a fost „67”.

„Maxxing arată o cultură tot mai preocupată să scoată maximum din orice”, a spus Steve Johnson, directorul departamentului de lexicografie al Dictionary Media Group.

Dictionary.com a constatat că, în august 2026, termenul „maxxing” a apărut în mediul online de aproape 19 ori mai des decât în medie, pe lună, în 2025. Pe lista finală s-au mai aflat „affordability” (prețuri accesibile), „data centre” (centru de date), „odyssey” (odisee) și „unc”, prescurtarea de la „uncle” (unchi).

Pe rețelele sociale, mulți tineri sub 30 de ani din Generația Z și cei mai mici decât ei postează des despre cum fac „maxxing”, încercând să atingă perfecțiunea în tot felul de domenii.

Influencerii de fitness și sănătate vorbesc despre „proteinmaxxing” (cât mai multe proteine) și „fibermaxxing” (cât mai multe fibre). Cei care vor să doarmă cât mai bine spun că fac „sleepmaxxing”.

Influencerul Clavicular a strâns mii de urmăritori arătând cum face „looksmaxxing” extrem, adică încearcă să arate cât mai bine după un set de reguli stricte, mai ales în privința maxilarului, a ochilor și a corpului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!