Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

FOTO Cale de acces cu parcare pentru biciclete și pavilion cu vegetație. Cum va arăta noul scuar din sectorul Rîșcani

24 Aug. 2021, 13:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Aug. 2021, 13:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Noutate bună pentru locuitorii sectorului Rîșcani. Municipalitatea informează că au demarat lucrările de amenajare a unui scuar care va fi amplasat pe strada Circului 16, în apropiere de biserica Sf. Constantin și Elena. Astfel, scuarul va fi amenajat peste „scheletul” din beton existent.

Potrivit primarului Capitalei Ion Ceban, „scheletul” a fost construit anterior ilegal, iar terenul a fost de curând întors de municipalitate, locuitorilor. Mai mult, proiectul privind amenajarea scuarului „Colina Circului” face parte din inițiativele înaintate în cadrul Programului privind Bugetul Civil Chișinău, ediția 2021.

„Proiectul a fost propus și înaintat de către un grup de inițiativă din Capitală, iar responsabilitatea municipalității ține de finanțare și asigurarea implementării. El prevede amenajarea unei bănci continue sub forma unui pavilion cu vegetație pe interior, instalarea coșurilor de gunoi și amenajarea unei căi de acces cu parcare pentru biciclete”, a declarat Ceban.

Totodată, obiectivul de bază este axat pe creșterea rețelei de spații verzi, amenajarea unui loc pentru recreere și socializare, iar lucrările din cadrul proiectului au fost demarate la data de 18 august.

„În prezent, antreprenorul care execută lucrările sub monitorizarea Preturii de sector, se află la etapa de pregătire a fundației, fiind executate deja lucrările de excavare a pământului. Autorii proiectului, cu susținerea municipalității, planifică înverzirea spațiului prin plantarea copacilor în preajma scuarului. Aceste acțiuni vor fi posibile la finalul proiectului”.

Potrivit primarului, oamenii au venit cu inițiative, iar mai departe rămâne de responsabilitatea municipalității să țină cont de ele și să le realizeze.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!