Mierlele urbane se transformă într-o specie distinctă față de mierla de pădure, împerechindu-se mai repede și scurtându-și ciocul. Asta pentru a avea acces la hrana variată disponibilă în orașe, dar și pentru o tonalitate mai ascuțită a cântecului, pentru a putea fi auzit în ciuda traficului.

Renumitul istoric Ben Wilson scrie în cartea sa „Metropolis. O istorie a celei mai mari invenții a omenirii” povestea modului în care apariția și dezvoltarea orașelor a influențat și încă influențează regnul animal, de la modificări genetice, la modificări ale obiceiurilor legate de hrană.

Din 1980 până în prezent, locuitorii orașelor din Marea Britanie au cheltuit peste 200 de milioane de lire sterline pe an, iar cei din SUA, peste 4 miliarde pentru hrana păsărilor, lucru care a atras mai multe zburătoare în orașe, dar și specii noi. Sunt așa-numitele „specii sinantropice” – speciile care au și de câștigat prin asocierea cu populațiile umane, notează Wilson.

Populațiile urbane de păsări au crescut, s-au diversificat și și-au schimbat obiceiurile

Unul dintre primele efecte ale investiției oamenilor în hrana animalelor este faptul că animalele de pradă nu mai acordă atenție mamiferelor mici și cuiburilor de păsări, preferând locurile de picnic ale oamenilor, tomberoanele și animalele ucise pe șosele, notează Wilson. Astfel, orașul a devenit pentru unele specii un refugiu în fața prădătorilor și a capcanelor din mediul natural, mai scrie istoricul.

Totodată, efectul de insulă termică urbană a atras spre orașe specii precum vrăbii și stăncuțe, păsări care caută căldura și siguranța.

Animalele crescute în oraș sunt mai curioase și îndrăznețe decât cele care trăiesc în mediul natural. Unele sunt și mai puțin agresive, mai punctează Wilson în cartea sa. În plus, un studiu asupra mamiferelor mici urbanizate, precum chițcani, ratoni și lilieci, arată că acestea au creierul mai mare.

Iată câteva adaptări importante pe care istoricul le relatează în cartea sa.

Modificarea traseului de migrație spre Vestul bogat!

Privighetoarea cu cap negru, de pildă, o specie eurasiatică și-a modificat traseul de migrație din Europa Centrală spre Spania și Africa de Nord, preferând să o ia spre vest, pentru a avea acces la hrana din grădinile suburbane britanice.

Modificări ale ciocului și ale degetelor

Mierlele sunt un exemplu. Cele din orașe reprezintă deja o specie distinctă față de mierla de pădure, împerechindu-se mai repede și scurtându-și ciocul. Le-au influențat cutiile cu hrană lăsate de oameni. În plus, au o tonalitate mai ascuțită a viersului, pentru a putea fi auzite în zgomotul urban.

În orașele portoricane, degetele de la membrele șopârlelor au evoluat pentru ca ele să se poată deplasa cu ușurință pe suprafețe din cărămidă și beton. Speciile care trăiesc în oraș au reușit să se adapteze și la minusurile urbane. Fluturele de noapte, de exemplu, care avea aripile colorate cu alb a devenit complet cenușiu, din cauza poluării din oraș.

Surse alternative de hrană

Ratonii urbani din Chicago, care au la dispoziție o sursă de hrană destul de diversificată în tomberoane, se deplasează mai puțin și nasc mai mulți pui. În Viena, păianjenii și-au țesut pânze în locuri mai luminoase și au prins astfel mai multe insecte.

Reducerea teritoriului

În Los Angeles, pumele și-au adaptat teritoriul la doar 65 de kilometri pătrați față de cei peste 900 de kilometri cu care erau obișnuite în sălbăticie.

Creșterea speranței de viață cu până la 10 ani în plus Coioții din Chicago au învățat cum să traverseze drumul în siguranță. Speranța de viață a unui coiot în rural este de 2 ani, în timp ce în oraș, aceasta trăiește până la 12-13 ani. Cartea istoricului a fost tradusă în acest an și în limba română, sub numele „Metropolis. O istorie a celei mai mari invenții a omenirii”.

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.