Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Construcția nodului rutier din preajma orașului Bălți pe drumul M5, înregistrează progrese. Când va fi gata

30 Nov. 2021, 15:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Nov. 2021, 15:19 // Societate //  Realitatea.md

Lucrările de reparație a nodului rutier din preajma orașului Bălți pe drumul M5 Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, km 133,71, au fost monitorizate marți, 30 noiembrie, în cadrul unei vizite în teritoriu întreprinsă de Administrația de Stat a Drumurilor.

Potrivit responsabililor, în prezent, antreprenorul SC „Poduri – Prim” SRL execută lucrări de montare a bordurilor, așternere a îmbrăcăminții rutiere din beton asfaltic și amenajare a acceselor către primul pod de încrucișare și lucrări de amenajare a rigolelor, casiurilor de evacuare a apelor de pe suprafața părții carosabile, demontare a elementelor de suprastructură ale podului al doilea.

De asemenea, continuă lucrările de reparație a zidurilor de sprijin și construcția sistemului de drenaj.

„ASD verifică în permanență lucrările executate pe drumurile naționale, nodul rutier din preajma orașului Bălți fiind un obiectiv de importanță strategică. Prioritatea noastră este ca lucrările să fie efectuate calitativ, în corespundere cu proiectul de execuție și normativele în vigoare”, a comunicat Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.

De menționat că lucrările înregistrează un progres de execuție de circa 65%, iar antreprenorul și-a asumat obligația să finalizeze integral lucrările contractuale în anul 2022.

Lucrările de reparație sunt finanțate din mijloacele fondului rutier.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 12:23 // Societate //  Valentina Buza

Șoferii sunt îndemnați să fie atenți la calitatea lichidului de parbriz pe care îl cumpără, întrucât unele produse de pe piață nu ar corespunde temperaturilor indicate pe ambalaj. Potrivit Centrului Național pentru Protecția Consumatorilor, au fost semnalate cazuri în care lichide prezentate ca rezistente la temperaturi de până la -20 de grade Celsius au înghețat la doar -7 grade.

Reprezentanții Centrului atrag atenția că astfel de produse pot provoca defecțiuni tehnice, inclusiv deteriorarea rezervorului lichidului de parbriz, dar și pot pune în pericol siguranța șoferilor din cauza vizibilității reduse în trafic.

Consumatorii care au cumpărat un produs ce nu corespunde caracteristicilor indicate pe etichetă sunt îndemnați să păstreze bonul fiscal, să fotografieze ambalajul și eticheta și să noteze numărul lotului și data producerii.

Ulterior, aceștia pot depune o reclamație la Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor, în care să indice magazinul de unde a fost procurat produsul, temperatura la care acesta a înghețat și eventualele prejudicii materiale suferite.

Autoritatea subliniază că sesizările consumatorilor pot contribui la identificarea și retragerea de pe piață a loturilor de produse neconforme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!