Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

FOTO Doi cetățeni străini au încercat să mituiască polițiștii de frontieră. Sumele propuse

21 Feb. 2023, 12:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Feb. 2023, 12:11 // Societate //  Realitatea.md

Doi cetățeni străini au încercat să dea mită polițiștilor de frontieră din SPF Valea Perjei, după ce a fost stabilit că unul dintre ei a traversat ilegal frontiera de stat.

Potrivit informațiilor, în primul incident, aflată în misiune de supraveghere a frontierei de stat, patrula mobilă a oprit în trafic un mijloc de transport, în care se aflau doi cetățeni ucraineni și un conațional.

„În timpul verificărilor de rigoare, unul din cei doi străini a încercat să corupă angajatul Poliției de Frontieră ca ultimul să nu documenteze cazul pe săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Fiind preîntâmpinat de răspunderea penală pentru fapta sa, ultimul a insistat propunând mită în mărime de 100 EUR cu solicitarea de a le permite să-și continue deplasarea”.

În al doilea caz, ca o continuare a acțiunilor de cercetare a ilegalității comise, unui alt angajat al Poliției de Frontieră cu funcție de conducere i-a fost propusă mijloace financiare, în mărime de 100 dolari, pentru a înceta investigațiile.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD au denunțat cazurile de corupere activă la Centrul Național Anticorupție, care continuă documentarea cazurilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!