Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Donăm sânge şi salvăm vieţi! Zeci de angajați ai BPDS ,,Fulger” au donat sânge și plasmă

29 Dec. 2021, 16:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Dec. 2021, 16:07 // Societate //  Realitatea.md

100 de angajați ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială ,,Fulger”, împreună cu Șeful Inspectoratului General al Poliției Iurie Podarilov, au donat plasmă convalescentă, sânge și elemente sanguine pentru a suplini, în preajma sărbătorilor de iarnă, rezervele Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.

„Suntem în perioada specială a anului când vrem mai mult ca oricând să ajutăm oamenii care sunt într-un moment greu al vieții. Ne dorim ca cei care anul acesta își petrec sărbătorile pe patul de spital să știe că ne gândim la ei, că vrem ca să fie sănătoși și să poată fi lângă cei dragi. Pandemia ne-a învățat cât de importantă este sănătatea, dar și cât de necesar este să dăruim o picătură de viață celor care au nevoie”, a declarat șeful Poliției Naționale, Iurie Podarilov.

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.