Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

FOTO Echipamente în sumă de peste 90 de mii de euro pentru IGSU. La ce vor fi folosite?

11 Oct. 2021, 13:38
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Oct. 2021, 13:38 // Societate //  Realitatea.md

În perioada 4 – 22 octombrie 630 de salvatori și pompieri din garnizoana Direcției Situații Excepționale mun. Chișinău, dar și a Direcției Situații Excepționale mun. Hîncești al IGSU sunt instruiți. Aceștia participă la 15 instruiri în cadrul proiectului „Îmbunătățirea timpului de reacție pentru prevenirea și lichidarea consecințelor inundațiilor în zona transfrontalieră”.

În cadrul seminarelor participă și reprezentanți ai autorităților publice locale care fac cunoștință cu aspectele teoretice și practice pentru prevenirea consecințelor inundațiilor.

„Tematicile abordate în cadrul seminarelor vizează studiul teoretic al echipamentelor din dotare folosite la inundații, procedura comună de traversare a frontierei de stat în caz de urgență, dezastre și situații excepționale, schimbul de informații în cazul intervențiilor, dar și studierea modelului european de răspuns la inundații”.

Mai mult, în cadrul părții practice, participanții testează echipamentele achiziționate în cadrul proiectului.

„Seminarele sunt organizate în contextul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul „Îmbunătățirea timpului de reacție pentru prevenirea și lichidarea consecințelor inundațiilor în zona transfrontalieră (județul Vaslui, România; Chișinău, raioanele Hâncești, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi, Strășeni, Republica Moldova)”, este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020”.

Potrivit responsabililor, proiectul are drept scop asigurarea siguranței și securității cetățenilor din regiunea transfrontalieră a României (județul Vaslui) și a Republicii Moldova (raioanele Hâncești, Criuleni, Anenii Noi, Dubăsari) prin abordarea provocărilor comune, implementarea activităților comune pentru prevenirea dezastrelor naturale, precum și acțiuni comune în timpul situațiilor de urgență.

„În cadrul acestui proiect, Direcția Situații Excepționale a mun. Chișinău a IGSU a achiziționat echipamente în sumă de peste 90 mii de euro pentru prevenirea consecințelor inundațiilor. Astfel, în cadrul programului au fost procurate: 1 modul de colectare a datelor, 6 motopompe plutitoare, 6 motopompe cu nămol, 4 motopompe medii, 1 generator, 3 aparate de aer condiționat, 3 corturi, 1 rulotă, 50 furtunuri și 1 automobil”.

Echipamentele achiziționate vor ușura munca angajaților din garnizoana DSE mun. Chișinău, și nu doar, în condițiile în care inundațiile din ultimii ani au avut efecte nefaste asupra populației.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 19:07
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 19:07 // Slider //  Daniela Baranovschi

Securitatea regională, creșterea prețurilor la energie și consolidarea rezilienței Republicii Moldova au fost printre subiectele discutate de președinta Maia Sandu cu liderii europeni, la Summitul Comunității Politice Europene de la Dublin. Șefa statului a vorbit și despre următorii pași pe care trebuie să îi facă Republica Moldova pentru a avansa în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

După reuniune, Maia Sandu a mulțumit partenerilor europeni pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și a subliniat importanța colaborării cu aceștia în perioadele dificile.

„Cu parteneri de nădejde alături, Moldova depășește perioadele grele și își construiește, pas cu pas, viitorul în Uniunea Europeană”, a transmis președinta.

Maia Sandu a participat la summit joi, 12 noiembrie, în capitala Irlandei. Cu o zi înainte, șefa statului a avut o întrevedere cu premierul irlandez Micheál Martin, țara sa fiind gazda reuniunii și deținând în acest semestru președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Tot la Dublin a fost semnat acordul dintre Republica Moldova și Irlanda privind securitatea socială. Documentul le va permite cetățenilor care au muncit legal în ambele țări să cumuleze perioadele de activitate atunci când le este stabilit dreptul la pensie. Acordul este important și pentru comunitatea moldovenească din Irlanda, care numără aproximativ 30.000 de persoane.

Comunitatea Politică Europeană este o platformă de dialog care reunește liderii din aproape 50 de state europene și reprezentanții instituțiilor Uniunii Europene. Înființată în 2022, după declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, aceasta oferă un cadru pentru discuții despre securitatea și stabilitatea continentului. Summit-urile sunt organizate de două ori pe an, alternativ în state membre și nemembre ale UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!