Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0.0288%
  • USD
    17.5246
    0.5273%
  • RUB
    0.2070
    0.2899%
  • RON
    3.8236
    0.0785%
  • UAH
    0.3922
    0.357%

Toate știrile

18 septembrie 2026

FOTO „Ei rămân prezenți în rânduri”. Eroii războiului de pe Nistru, comemorați la sediul Brigăzii „Fulger”

27 Feb. 2026, 16:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
27 Feb. 2026, 16:30 // Societate //  Cătălina Boico

Eroii războiului de pe Nistru, căzuți pe câmpul de luptă, au fost comemorați astăzi, 27 februarie, la sediul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” a Inspectoratului General al Poliției (IGP). La eveniment au participat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, precum și comandantul de la „Fulger”, Vasile Stegărescu, care au adus un omagiu curajului și sacrificiului acestora.

În cadrul evenimentului solemn, veteranii au primit distincții și Bereta Neagră, simbol al excelenței, devotamentului și onoarei.

„Tradiția Fulger înseamnă oameni care au ales datoria înaintea propriei vieți și care au arătat că eroii nu mor niciodată. La Fulger, memoria are un loc viu. În fiecare dimineață, la apel, numele celor plecați răsună alături de numele celor vii. Ei rămân prezenți în rânduri, gata să-și servească Patria, așa cum au făcut-o întotdeauna”, a declarat șefa MAI.

Șeful Inspectoratului General al Poliției a adăugat că, în fiecare an, la 2 martie, ne plecăm frunțile în semn de profund respect și recunoștință față de cei care au stat în prima linie pentru pacea și liniștea de astăzi.

„Sacrificiul eroilor Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” rămâne o dovadă vie de curaj, onoare și devotament față de țară. Colegii noştri au apărat cu demnitate independența și suveranitatea țării noastre, iar responsabilitatea noastră este să le păstrăm vie memoria și să ducem mai departe valorile pentru care au luptat”, a spus Cernăuțeanu.

Totodată, a fost instalată o placă comemorativă în memoria lui Iurie Babei, care a decedat la datorie în anul 1993, în timpul serviciului de santinelă la depozitul Brigăzii. Veteranii de război din toate structurile s-au unit pentru a-i cinsti memoria și pentru a păstra vie amintirea sacrificiului său. Sacrificiul celor căzuți rămâne prezent și inspiră continuarea misiunii pentru care au luptat.

„Fiecare uniformă purtată aici poartă numele și onoarea celor care au fost înaintea noastră. Ministerul Afacerilor Interne își pleacă fruntea în fața eroilor Brigăzii „Fulger” și a tuturor celor care au contribuit la apărarea independenței Republicii Moldova. Cinste eroilor!”, se arată în mesaj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că pe 2 martie 2026 se împlinesc 34 de ani la Războiului de pe Nistru. Peste 30 mii de compatrioți au luptat în Războiul de pe Nistru, iar 321 și-au pierdut viața.

Luni, 2 martie, la ora 10:00, vor începe activitățile de comemorare a eroilor căzuți în Războiul de pe Nistru din anul 1992, prin depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. La eveniment vor participa președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Alexandru Munteanu, veterani și reprezentanți ai instituțiilor statului.

2 martie, războiul de pe Nistru: Programul oficial al evenimentelor consacrate Zilei Memoriei și Recunoștinței

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
18 Sept. 2026, 11:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
18 Sept. 2026, 11:15 // Slider //  Daniela Baranovschi

Europa se apropie de sezonul rece cu depozitele de gaze umplute în proporţie de numai 69%, faţă de media de 85% înregistrată în această perioadă în ultimii cinci ani, iar preţurile ridicate la gaze, motorină şi alţi combustibili sporesc presiunile economice şi politice asupra guvernelor, transmite Reuters.

Germania şi Ţările de Jos, care deţin împreună 35% din capacitatea de stocare a UE, se află printre ţările cu cele mai mari întârzieri în refacerea rezervelor. Preţurile ridicate provocate de perturbările asociate războiului SUA-Israel cu Iranul au descurajat companiile să cumpere gaze şi guvernele să impună atingerea ţintelor naţionale de stocare, transmite News.

Strategia iniţială se baza pe ipoteza că războiul cu Iranul, început la sfârşitul lunii februarie, se va încheia rapid, preţurile vor scădea, iar companiile vor putea reface stocurile la costuri mai mici.

”Fiecare lună în care Europa amână refacerea stocurilor creşte presiunea asupra preţurilor pe măsură ce ne apropiem de perioada de vârf a consumului din timpul iernii”, a declarat Jonathan Schroer, strateg la UniCredit.

Gazele costă cu 150% mai mult decât anul trecut

Preţul de referinţă al gazelor europene a ajuns la 81 de euro/MWh, cu 150% peste nivelul de acum un an şi peste scenariul advers luat în calcul de Banca Centrală Europeană. Morgan Stanley estimează că, în funcţie de vreme, preţul ar putea urca până la 100 de euro/MWh.

Presiunile se extind şi asupra celorlalţi combustibili. După ce petrolul a depăşit 100 de dolari pe baril, benzina este cu 24% mai scumpă în UE decât în urmă cu un an, motorina cu 38%, iar combustibilul pentru aviaţie cu peste 100%.

Analiştii avertizează că inclusiv o iarnă cu temperaturi normale ar putea reduce puternic rezervele de gaze. Refacerea lor în 2027 prin importuri ar putea menţine piaţa gazelor naturale lichefiate sub presiune timp de mai multe luni.

BCE este tot mai preocupată de gaze şi electricitate

Problema gazelor este deosebit de importantă pentru inflaţie. Un studiu al Băncii Italiei arată că, în timp ce şocurile petroliere tind să producă efecte inflaţioniste de scurtă durată, scumpirea gazelor generează efecte mai puternice şi mai persistente, care ajung inclusiv în inflaţia de bază urmărită atent de BCE.

”Atenţia mea este acum concentrată mai puţin asupra petrolului şi combustibililor şi tot mai mult asupra preţurilor gazelor şi electricităţii”, a declarat Peter Kazimir, membru al conducerii BCE.

Investitorii estimează că BCE ar putea fi nevoită să majoreze dobânzile încă de trei sau patru ori dacă presiunile energetice persistă. Printre sectoarele considerate cele mai vulnerabile se numără transportul aerian, industria chimică, industria auto şi materialele de construcţii.

Presiunea este şi politică. În Germania, AfD a câştigat săptămâna trecută alegerile într-un land cu un program care cere pace cu Moscova şi restabilirea contractelor pentru gaze ruseşti ieftine, în timp ce guvernul cancelarului Friedrich Merz analizează măsuri costisitoare pentru reducerea preţurilor combustibililor.