Un incendiu s-a produs astăzi, într-un apartament dintr-un bloc de locuit din Capitală de pe adresa bulevardul Dacia, 50. Conform informațiilor, a fost observat fum dens din apartamentul de la etajul 7, iar imediat la fața locului au fost trimise 3 echipe de pompieri și salvatori.
„Salvatorii au intrat în locuința inundată cu fum și au stabilit că la bucătăria a luat foc mâncarea lăsată pe aragaz. Datorită intervenției operative a pompierilor focarul a fost stins în scurt timp și nu a obținut răspândire spre alte obiecte aflate în preajmă, astfel, fiind exclus riscul extinderii arderii”, se arată în nota informativă a IGSU.
Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Mai mult de atât, oamenii din apartamentele vecine nu au fost evacuați, iar circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de specialiști.
În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 77 situații de risc.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!





