Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

FOTO FURIE în Italia din cauza unei statui! Ce reprezintă sculptura care înfățișează o femeie îmbrăcată sumar

29 Sept. 2021, 12:14
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
29 Sept. 2021, 12:14 // Life //  Realitatea.md

O statuie din bronz înfățișând o femeie sumar îmbrăcată, inspirată de un poem din secolul XIX dedicat culegătoarelor de grâu, a stârnit un val de acuzații de sexism în Italia, culminând cu cererea mai multor politicieni de a înlătura monumentul proaspăt inaugurat.

Sculptura amplasată în orașul Sapri din sudul Italiei este un tribut dedicat poemului Culegătoarea de grâu din Sapri, scris de Luigi Mercantini în 1857. Statuia înfățișează o femeie într-o rochie transparentă, mulată pe corp, acoperindu-și sânii cu o mână.

Parlamentara Laura Boldrini a declarat că statuia este „o ofensă la adresa femeilor și a trecutului pe care ar trebui să-l celebreze”.

„Cum pot instituțiile accepta reprezentarea femeilor ca obiecte sexualizate? Șovinismul masculin este unul din relele Italiei”, a scris Laura Boldrini pe Twitter.

Poezia este scrisă din perspectiva unei culegătoare care adună spicele rămase pe câmp după seceriș. Culegătoarea lasă munca la câmp și se alătură unei expediții eșuate, condusă de revoluționarul Carlo Pisacane împotriva Regatului napoli, soldată cu 300 de morți.

Statuia a fost dezvelită duminică în cadrul unui eveniment la care au luat parte politicieni locali și naționali, inclusiv fostul premier Giuseppe Conte.

Un grup de politiciene de la Partidul Democrat din Palermo a cerut demolarea statuii. „Încă o dată, suferim umilința de a ne vedea reprezentate sub forma unor obiecte sexuale, lipsite de suflet și fără nicio legătură cu problemele sociale și politice”, arată ele într-o declarație.

Monica Cirinnà, senatoare a partidului, a numit sculptura „o palmă pe fața istoriei și a femeilor, care sunt privite ca obiecte sexuale”.

Primarul din Sapri, Antonio Gentile, a luat însă apărarea statuii, spunând că a fost „făcută cu îndemânare și cu o interpretare impecabilă” de către artistul Emanuele Stifano.

La rândul său, sculptorul s-a arătat „întristat” de criticile primite și și-a apărat sculptura, spunând că „întotdeauna acoperă corpul uman cât mai puțin posibil” în operele sale, „indiferent de sex”.

În cazul de față, Stifano spune că „a profitat de briza mării” pentru a „pune în valoare trupul” și că statuia „reprezintă idealul feminin, evocă mândria ei, trezirea unei conțtiințe”.

Desenul a fost aprobat de autorități, a mai adăugat el.

Italy, Sapri: La spigolatrice di Sapri (The Gleaner of Sapri). A statue of a woman sparks controversy over sexism
Italy, Sapri: La spigolatrice di Sapri (The Gleaner of Sapri). A statue of a woman sparks controversy over sexism

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!