Aproape 1.000 de pompieri şi mai multe elicoptere au fost mobilizaţi vineri, 19 iulie, pentru a lupta împotriva unui incendiu de pădure izbucnit la aproximativ 40 de kilometri nord-vest de oraşul Marsilia, transmite Reuters. În timpul intervenției de stingere a incendiului, doi pompieri au fost răniţi.
Potrivit autorităților franceze, temperaturile mai scăzute și umiditatea crescută au contribuit la ameliorarea situației. În urma intervenției, 150 de persoane au fost evacuate, iar 150 de locuințe și zonele împădurite din apropiere au fost salvate.
”A fost un incendiu care s-a extins rapid prin vegetaţie densă, ceea ce a complicat intervenţia noastră”, a precizat colonelul Pierre Bepoix, coordonatorul operaţiunilor de salvare.
120 de case au fost ameninţate de flăcări, dar deocamdată nu se cunoaşte amploarea eventualelor pagube.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, săptămâna trecută un incendiu de vegetație cu propagare rapidă a izbucnit în sudul Franței, ceea ce a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence.
VIDEO Incendiu de vegetație în Franța. Aeroportul din Marsilia a fost închis temporar

