O moldoveancă de 27 de ani este documentată pentru transportare ilicită a unui lot comercial de articole vestimentare. Potrivit informațiilor, cazul a fost înregistrat la postul vamal Palanca, la pista „intrare în țară”.
Femeia se afla la volanul unui Lexus și se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova.
Șoferița a comunicat că transportă doar lucruri personale, însă în rezultatul controlului fizic al unității de transport, în portbagaj a fost depistat un lot comercial de articole vestimentare, nedeclarat organului vamal.
Mărfurile au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!


