Moldovenii par să se pregătească de Revelion din august. Vameșii au depistat într-un microbuz care venea din Italia zeci de cutii ticsite cu decorațiuni tematice.
Funcționarii de la Leușeni au verificat mijlocul de transport. Șoferul transporta colete neînsoțite și pasageri, iar responsabilii au recurs la verificări detaliate.
În urma controlului fizic al bagajelor pasagerilor și coletelor neînsoțite, a fost depistat un lot comercial de jucării pentru brad. De asemenea, cutiile din microbuz mai conțineau și un lot comercial de produse de igienă personală.
Produsele nu au fost declarate. Marfa a fost ridicată, iar investigațiile continuă. Totodată, Serviciul Vamal anunță că proprietarul bunurilor urmează să fie sancționat.
Republica Moldova a cumpărat primele două milioane de metri cubi de gaze de pe piața ucraineană, la un preț mai mic decât cel de pe piața europeană de referință. În același timp, Energocom a vândut o cantitate egală de gaze contractate anterior, la un preț mai mare. Potrivit premierului Vasile Tofan, tranzacția a permis companiei să obțină un câștig, iar autoritățile vor să cumpere în continuare gaze din Ucraina, dacă vor găsi volume mai mari la prețuri avantajoase.
Tofan a declarat joi, 29 octombrie, că Energocom a reușit într-un timp scurt să obțină acces la bursa de gaze din Ucraina și să testeze acest mecanism de achiziție. El a explicat că, deși volumul cumpărat este mic, tranzacția a arătat că Republica Moldova poate procura gaze mai ieftine din țara vecină și poate vinde la un preț mai mare o cantitate egală din gazele contractate anterior.
„Sunt volume mici, ține de două milioane de metri cubi, dar am vrut să testăm mecanismul. […] Mecanismul a lucrat, am câștigat bani”, a spus premierul.
Premierul a menționat că Energocom a contractat deja aproximativ 90% din necesarul de gaze pentru această iarnă. Acum, compania negociază pentru a găsi cantități mai mari pe piața ucraineană, la prețuri mai mici. Dacă va reuși să cumpere gaze în condiții mai bune, acest lucru ar putea contribui la reducerea tarifului pentru consumatori, spune oficialul.
Ucraina a produs aproape 17 miliarde de metri cubi de gaze în 2025. Recent, autoritățile ucrainene au permis reluarea controlată a exporturilor de gaze de către producătorii privați. În perioada 1 martie–30 noiembrie, aceștia pot exporta până la 15% din volumul de gaze livrat în sistemul de transport în luna precedentă.
Amintim că, de la 1 octombrie, consumatorii casnici din Republica Moldova plătesc 26,14 lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA inclus, față de 20,30 lei anterior. Majorarea este de 5,84 lei pentru fiecare metru cub, adică aproape 29%.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.