Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

FOTO Noi indicatoare pe podul din strada Ismail! Ce trebuie să cunoască șoferii

14 Iun. 2023, 15:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Iun. 2023, 15:52 // Societate //  Realitatea.md

În atenția conducătorilor auto! Pe podul de pe strada Ismail sunt instalate noi indicatoare, iar în acest context, potrivit responsabililor, autocamioanele vor circula doar pe benzile interioare ale carosabilului.

„Măsura a fost luată ca urmare a expertizei efectuate asupra stării podului de pe str. Ismail, care impune măsuri de limitare și redirecționare a circulației autocamioanelor, pentru a reduce impactul negativ asupra elementelor periferice ale podului”, se arată în nota informativă.

De asemenea, antreprenorul responsabil de lucrările de reparație a podului din strada Mihai Viteazul a semnalat o serie de dificultăți cauzate de circulația autocamioanelor pe pod, care generează vibrații și perturbă procesul tehnologic.

„Pentru a evita închiderea totală a circulației pe pod pentru o perioadă mai îndelungată, Direcția Generală Mobilitate Urbană (DGMU) îndeamnă conducătorii de autocamioane să respecte restricțiile impuse de indicatoarele rutiere și să evite tranzitul pe pod. Pentru a preveni deteriorarea avansată a acestor poduri, DGMU a solicitat Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) și Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) să acorde suport, în limita competențelor, folosind mijloacele tehnice de dirijare a circulației rutiere, pentru a proteja structurile podurilor și pentru siguranța tuturor participanților la trafic”, mai adaugă responsabilii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:05 // Slider //  Ana Panaguța

Circa 50.000 de angajați din sectorul public din Republica Moldova primesc în prezent salariul minim pe economie, de 6.300 de lei. Aceștia activează în domenii precum educația timpurie, administrația publică locală, sănătatea, poliția și cultura. Potrivit ministrei Finanțelor, Victoria Belous, angajații cu venituri mici vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale în procente, începând de anul viitor. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Ministra a mai precizat că, pe lângă cei circa 50.000 de angajați care primesc salariul minim de 6.300 de lei, mulți alți angajați din sectorul public au salarii lunare mai mici de 15.000 de lei.

„Avem foarte mulți funcționari publici cu salarii foarte mici. Aici vorbim de circa 50.000 de oameni care au un salariu minim pe economie, de 6.300 de lei”, a declarat Victoria Belous.

Potrivit acesteia, majorările salariale vor varia în funcție de categoria profesională. Un asistent social ar putea primi cu aproximativ 2.000 de lei mai mult, în timp ce pentru un soldat este prevăzută o creștere de aproximativ 2.400 de lei, iar pentru un polițist – de circa 2.600 de lei.

Belous a menționat că și alte categorii de angajați, inclusiv bucătarii și lucrătorii din domeniul asistenței sociale, vor beneficia de majorări semnificative, care, în unele cazuri, vor depăși 20%.

„Această creștere mare în procent o vor avea persoanele cu salarii foarte mici”, a explicat ministra.

În cadrul aceleiași discuții, Victoria Belous a vorbit și despre majorările salariilor persoanelor aflate în cele mai înalte funcții în stat. Referindu-se la salariul președintei Republicii Moldova, ministra a precizat că proiectul de lege prevede creșterea acestuia de la aproximativ 22.300 de lei brut la 55.000 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!