Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

FOTO Până aici a fost! Cele mai răsunătoare și neașteptate despărțiri ale anului 2021

23 Dec. 2021, 17:31
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
23 Dec. 2021, 17:31 // Life //  Realitatea.md

Anul 2021 s-a remarcat prin nenumărate despărțiri și divorțuri în lumea showbiz-ului! Unele mai puțin așteptate, altele deloc surprinzătoare! Iată o listă cu cele mai neașteptate și cunoscute despărțiri ale anului 2021:

1. Kim Kardashian și Kanye West

Fără îndoială, una dintre despărțirile care a luat prin surprindere pe toată lumea este cea dintre Kim Kardashian și Kanye West. În luna ianuarie, Page Six a raportat în exclusivitate că relația lor s-a destrămat și că sunt în pragul divorțului, deși au încercat să își salveze căsnicia și au apelat și la consiliere maritală. După aproape 7 ani de căsătorie, Kim Kardashian a depus în luna februarie a anului 2021 actele de divorț. Chiar dacă s-au despărțit, continuă să se sprijine reciproc pe plan profesional și intenționează să își crească împreună cei patru copii, North, Chicago, Saint și Psalm, pentru ca aceștia să nu resimtă despărțirea părinților.

2. Gigi Hadid și Zayn Malik

Relația dintre Gigi Hadid și Zayn Malik a început prin 2015, iar de atunci s-au despărțit și împăcat de mai multe ori. În septembrie 2020, au devenit părinții unei fetițe, pe nume Khai. În luna octombrie a anului 2021, s-au despărțit oficial, după ce a avut loc un conflict între cântăreț și mama lui Gigi, Yolanda, aceasta susținând că Zayn ar fi lovit-o. Muzicianul a negat vehement acuzațiile potrivit cărora ar fi fost violent cu Yolanda Hadid. Atât Gigi Hadid, cât și Zayn Malik au declarat că își doresc să protejeze intimitatea fiicei lor și să se preocupe de creșterea și educația ei.

3. Jennifer Lopez și Alex Rodriguez

Din lista noastră nu putea lipsi despărțirea fostului cuplu Jennifer Lopez & Alex Rodriguez. Erau împreună din februarie 2017, iar în martie 2019 s-au logodit în Bahamas. Separarea au confirmat-o în cadrul unei declarații comune oferite în exclusivitate pentru Today în aprilie 2021, după patru ani de relație, precizând la vremea respectivă că își doresc să rămână prieteni. Artista a fost cea care a insistat să pună punct relației, iar o prietenă apropiată a declarat pentru publicația People că nu mai putea avea încredere completă în Rodriguez.

4. Bill și Melinda Gates

În luna mai a anului 2021, Bill și Melinda Gates au anunțat că divorţează după 27 de ani de căsătorie. S-au căsătorit în Hawaii, în 1994 şi au împreună trei copii: Jennifer Katharine, Rory John şi Phoebe Adele. Se pare că Melinda se gândea să divorțeze de Bill Gates încă din 2019, după ce a aflat de legăturile cofondatorului Microsoft cu Jeffrey Epstein, miliardarul care s-a sinucis în închisoare, acuzat fiind de trafic de minore. Divorțul a fost finalizat în luna august și potrivit informațiilor obținute, Melinda nu a cerut sprijin financiar din partea fostul său soț și a decis să își păstreze numele de familie. Cei doi nu au avut un contract prenupțial, iar bunurile vor fi împărțite pe baza unui contract de separare agreat de către amândoi. Instanța a considerat că împărțirea proprietăților este „corectă”.

5. Camila Cabello și Shawn Mendes

În noiembrie 2021, Camila Cabello și Shawn Mendes s-au despărțit. Inițial au fost prieteni foarte buni înainte de a forma un cuplu în 2019. Prima lor apariție oficială a avut loc în august 2019, când au participat la MTV Video Music Awards, unde au interpretat melodia SeñoritaCei doi au anunțat printr-o declarație comună că au pus punct relației lor, însă vor fi continua să fie prieteni. 

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Sept. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană a reînnoit marţi, 22 septembrie, sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în faţa Franţei şi Luxemburgului, care au cerut retragerea a doi oligarhi ruşi de pe lista de sancţiuni, solicitare care a ameninţat prelungirea acestora. După o lungă luptă, UE ridică sancțiunile împotriva celor doi oligarhi ruși, Alișer Usmanov și Mihail Fridman, din cauza amenințării cu blocarea totală a sancțiunilor împotriva Rusiei de către statele membre individuale, relatează Digi24.

În schimb, măsurile împotriva celorlalte 3.000 de persoane și entități vor fi prelungite pentru trei ani. Conform relatărilor din presă, Letonia a fost ultima țară care și-a renunțat la opoziția față de compromis.

Conform informațiilor de la Agenția de Presă Germană, punctul de plecare al acestor evoluții a fost cererea Slovaciei de ridicare a sancțiunilor împotriva miliardarului Usmanov. Franța se alăturase recent și în mod surprinzător acestei cereri. Ulterior, potrivit diplomaților, Luxemburgul a cerut ca, dacă sancțiunile împotriva lui Usmanov sunt ridicate, să fie și ridicate sancțiunile împotriva lui Fridman.

În contextul în care președintele Emmanuel Macron nu încetează să atragă atenția asupra amenințării hibride ruse, graba Franței de a cere ridicarea sancțiunilor europene împotriva omului de afaceri ruso-uzbek Alișer Usmanov nu poate decât să surprindă. Parisul și-a uimit partenerii, prezentându-se ca apărător al miliardarului al cărui nume figurează, din februarie 2022, pe lista celor 3 000 de persoane și entități juridice acuzate că susțin efortul de război al Rusiei. Însă, în cele din urmă, marți, 22 septembrie, aceștia au acceptat.

Invocând „securitatea națională”, diplomații francezi de la Bruxelles blocau, încă din 14 septembrie, prelungirea sancțiunilor, semănând discordie în rândul celor 27 de țări ale Uniunii Europene (UE). Franța și Slovacia solicitau reabilitarea lui Alișer Usmanov, iar Luxemburgul, Ungaria și Slovacia insistau ca un alt oligarh rus, Mihail Fridman, să fie, la rândul său, scutit de sancțiuni. Letonia, pe de altă parte, se opunea ferm acestor modificări, în timp ce Ucraina nu-și ascundea dezamăgirea.

Prim-ministrul ucrainean, Sergii Korețkii, a făcut apel la UE să nu slăbească sancțiunile împotriva Rusiei, în momentul în care aceasta din urmă își intensifică atacurile aeriene asupra țării sale.

Menţinând acest regim de sancţiuni împotriva a circa 3.000 de persoane şi entităţi acuzate că sprijină efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, „am ajuns la un compromis dificil”, a transmis preşedinţia irlandeză a Consiliului UE, care a confirmat că „anumite persoane” au fost în final retrase de pe lista neagră.

Potrivit diplomaţilor, Franţa şi Luxemburgul au obţinut eliminarea lui Alisher Usmanov şi Mihail Fridman de pe listă. Letonia, care se opusese categoric exceptării acestor oligarhi de la sancţiuni, a acceptat în cele din urmă să se abţină pentru a fi depăşit obstacolul prelungirii sancţiunilor, conform aceloraşi surse.

Decizia, luată la nivel de ambasadori, mai trebuie formalizată prin aşa-numita procedură scrisă.

Franţa şi-a surprins la începutul acestei luni partenerii din UE după ce a insistat ca magnatul ruso-uzbec Usmanov să fie scos de pe lista sancţiunilor europene, invocând preocupări legate de securitatea naţională, pe care nu le-a precizat, dar ar putea fi vorba despre un acord de eliberare a unor cetăţeni francezi deţinuţi în Azerbaidjan.

Apoi, Luxemburgul a cerut acelaşi tratament şi pentru Fridman, care a deschis împotriva acestei ţări un proces în care cere despăgubiri de 16 miliarde de dolari.

Într-o primă reacţie după anunţul scoaterii celor doi oligarhi ruşi de pe lista sancţiunilor UE, ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha a scris pe reţeaua socială X că este o decizie „ruşinoasă şi nejustificată”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!