Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

FOTO Peste 40 de militari, detașați în Kosovo. În premieră, la misiunea de menținere a păcii participă patru femei

25 Ian. 2024, 19:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
25 Ian. 2024, 19:11 // Actualitate //  Elena Putregai

Armata Națională a detașat cel de-al 20-lea contingent de pacificatori în misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo. La ceremonia oficială au participat consilierul președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Stanislav Secrieru, conducerea Ministerului Apărării și a Marelui Stat Major al Armatei Naționale, ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) în țara noastră, Kent D. Logsdon, ambasadorul Italiei la Chișinău, Lorenzo Tomassoni, șefa Oficiului de legătură NATO în Republica Moldova, Michaela Šimáková, precum și ataşaţi militari.

În mesajul său, Stanislav Secrieru a felicitat contingentul de pacificatori și a mulțumit militarilor pentru contribuția esențială pe care o aduc aceștia la realizarea obiectivelor naționale de securitate.

„Fiind angajați în această misiune, dumneavoastră contribuiți la promovarea, întărirea imaginii pozitive a Republicii Moldova în interiorul comunității internaționale’’, a declarat consilierul președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale.

La rândul său, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a subliniat că anul acesta se fac 10 ani de când Republica Moldova participă cu militari în misiunea de menținere a păcii din Kosovo.

„Această cifră vorbește despre profesionalismul militarilor Armatei Naționale, responsabilitatea și devotamentul celor 20 de contingente pe care Republica Moldova le-a detașat în misiunea KFOR în efortul de a menține pacea și stabilitatea internațională”.


Timp de șase luni, acei 41 de militari vor executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare a ariei de responsabilitate.

Este de menționat că, în premieră, în această misiune de menținere a păcii vor participa și patru femei militare.

Militarii moldoveni vor face parte din Comandamentul Regional Vest (Regional Command-West) şi vor fi dislocaţi în baza militară Camp Villaggio Italia din localitatea Pech, Kosovo.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!