Peste 10 000 de fire de plante verzi asemănătoare cânepei au fost depistate ieri, 28 iulie, în cadrul activităților de ordine publică, precum și măsurilor operative desfășurate în raionul Cahul. Potrivit informațiilor, plantele creșteau în preajma localității Slobozia Mare, pe un teren agricol neîngrijit cu o suprafață de circa 15 ari.
Ca urmare, prin intermediul serviciului unic 112 la fața locului a fost solicitată grupa operativă a IP Cahul pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Ulterior celor descoperite, plantele au fost nimicite prin folosirea tehnicii agricole.






