Curs valutar
  • EUR
    20.1211
    0.0318%
  • USD
    17.5393
    0.0838%
  • RUB
    0.2084
    0.6718%
  • RON
    3.8220
    -0.0419%
  • UAH
    0.3926
    0.1019%

Toate știrile

21 septembrie 2026

FOTO Poliția de Frontieră și Agenția FRONTEX au organizat un exercițiu de supraveghere a frontierei de stat

27 Ian. 2023, 20:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
27 Ian. 2023, 20:48 // Actualitate //  Ursu Ana

Odată cu startul misiunilor comune pentru anul 2023 ale Poliției de Frontieră a Republicii Moldova și Agenției FRONTEX, astăzi, în sectorul de frontieră Tudora, a fost organizat un exercițiu real de supraveghere și control a frontierei de stat, în care au fost implicate echipe mixte formate de polițiști de frontieră și experți FRONTEX.

În contextul războiului, zona sectorului de frontieră Tudora 1 reprezintă una din zonele fierbinți, din care se poate lua pulsul războiului, amenințărilor și riscurilor aduse de acesta.

„Întrucât analiza centrului de comandă al MAI, condus de ministrul de interne, arată o dinamică în creștere a infracționalității transfrontaliere, suntem nevoiți să luăm măsuri drastice de supraveghere și control a frontierei, astfel încât climatul social să nu fie afectat de pericolele care vin peste frontieră și pentru ca cetățenii noștri să nu sufere sau să fie afectați de fenomenele de infracționalitate trasnfrontalieră”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, la încheierea exercițiului de supraveghere și control, desfășurat în sectorul de frontieră Tudora.

Astăzi, echipele mixte au simulat în teren mai multe scenarii de lucru, printre care și identificarea și prinderea unei persoane care încearcă să treacă ilegal frontiera.

„Operațiunea a fost lansată oficial în această săptămână și vine în continuarea unei colaborări anterioare deosebit de fructuoase. Rezultatele înregistrate pe parcursul anului trecut vorbesc de la sine. Când se evidențiază o creștere cu peste 300% a cazurilor de migrație ilegală sau cantități de 12 ori mai mari de substanțe din sfera narcoticelor, este clar că efortul conjugat își spune cuvântul. Închei prin a spune că Moldova este un exemplu pentru toate țările care doresc să îmbrățișeze pe deplin valorile europene. Confirm, de asemenea, că binecunoscuta ospitalitate a moldovenilor este o realitate”, a declarat reprezentantul FRONTEX, Ionuț Osiac.

În urma analizelor făcute de Inspectoratul de Management Operațional (IMO) al MAI, în 2022 au fost constatat creșteri cu 1690% a cazurilor de încălcare a frontierei de stat, față de 2021.De asemenea, au fost înregistrate creșteri ale cazurilor de trafic ilicit cu 30% trafic de țigări cu 9%, la droguri au fost creșteri cu 133%, iar traficul ilicit de persoane a crescut cu 100%. De asemenea, au fost înregistrate creșteri de 381% la traficul ilicit de arme și muniții.

Din cauza creșterii fenomenului infracțional transfrontalier, care determină creșteri ale riscurilor și amenințărilor, IMO împreună cu subdiviziunile din cadrul MAI au planificat acțiuni diversificate, atât pe teritoriul național cât și la frontiera de stat, acest lucru implicând misiuni complexe de supraveghere și control a zonei de frontieră.

Pe viitor vor fi organizate și alte exerciții de antrenament ale echipelor comune ale poliției de frontieră și reprezentanți ai Frontex. Scopul acestor activități este de întărire a capacităților de lucru în echipă și creșterea capabilităților de supraveghere a frontierei de stat a Republicii Moldova.

Republica Moldova și Comisia Europeană au semnat Acordul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Moldova în martie 2022, ocazie cu care au demarat activități operaționale comune la frontiera de stat a Moldovei.

Fortificarea managementului integrat a frontierei de stat este un obiectiv asumat de Uniunea Europeană, care contribuie împreună cu Republica Moldova la asigurarea centurii de securitate a Europei la granița cu războiul, fiind practic linia de apărare a UE față de criminalitatea transfrontalieră, extremism și terorism. Mecanismul înființat de UE în Republica Moldova, pentru creșterea rezilienței în fața amenințărilor generate de război, este HUB-ul UE pentru Securitate internă şi managementul frontierelor, care funcționează la Chișinău și inteconectează toate sistemele afacerilor interne europene în luptă cu criminalitatea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
21 Sept. 2026, 11:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
21 Sept. 2026, 11:44 // Slider //  Daniela Baranovschi

Militarul care ar fi urcat beat la volanul unui automobil al Armatei Naționale și a provocat un accident la Otaci a fost suspendat din funcție pe durata anchetei interne.  Decizia a fost luată de Comisia internă de anchetă a Ministerului Apărării (MA), care urmează să stabilească toate cauzele și circumstanțele producerii accidentului.

MA precizează că în funcție de rezultatele investigației, acesta va fi sancționat conform legislației, dacă va fi stabilită vinovăția sa.

Amintim că, accidentul s-a produs în această dimineață, la Otaci. Automobilul Armatei Naționale, condus de militarul de 24 de ani, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un pilon de telecomunicații. În mașină se mai afla un militar, iar nimeni nu a fost rănit. Testul alcoolscopic efectuat după accident a indicat 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.

Potrivit surselor PulsMedia, cei doi militari le-ar fi spus polițiștilor că se aflau în misiune și că ar fi căutat o dronă care ar fi survolat în timpul nopții spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de nord a țării.