Un curier din Japonia a livrat o comandă neobișnuită pe data de 20 august curent. A dus o pizza în vârful Muntelui Fuji (Fujiyama). Pentru aceasta, a trebuit să urce la o înălțime de 3.776 de metri. El a fost provocat de un client care a cucerit muntele și, mai în glumă, mai în serios, a comandat mâncare de-acolo.
Povestea a fost spusă pe Twitter, fiind confirmată mai târziu de compania care se ocupă de livrarea mâncării.
„Ieri am urcat pe Muntele Fuji și au fost oameni care au comandat pizza acolo”
Judecând după imagini, curierul era îmbrăcat în haine calde, de aceea se poate presupune că știa încotro merge când a preluat comanda.
Livrarea pizzei pe vârf de munte a durat 5 ore.
L-a costat pe client de peste 10 ori mai mult decât mâncarea în sine. Pizza a costat 3776 de yeni japonezi (peste 500 de lei), iar livrarea – 40 de mii de yeni (circa 6 mii de lei). Acesta nu a vrut să-și dezvăluie identitatea.
Ihor Malcevski, în vârstă de 69 de ani, se afla în sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, luni, 28 septembrie, când clădirea istorică a fost lovită de o dronă a forțelor ruse, transmite hotnews.ro.
În atacul de luni de la Academia de Științe din Kiev a murit o persoană și au fost rănite alte trei, potrivit autorităților locale. În proximitatea clădirii construite în secolul al XIX-lea se află ambasada Germaniei, Opera Națională, Catedrala Sfântul Vladimir și o serie de clădiri guvernamentale, a scris The Guardian.
Malcevski, director adjunct al unui departament în cadrul instituției, privea de la fereastra biroului său situat la etajul 3, în timp ce fumul negru și dens ieșea din clădire.
„Gândurile mele se îndreptau spre un singur lucru: cum să mă salvez din această situație”, a povestit el, luni, pentru Reuters.
Frica de înălțime nu l-a împiedicat să iasă pe fereastră și să se cațere pe o cornișă de pe fațada imobilului, pentru a scăpa de fumul și flăcările din interior.
„În primele secunde nu înțelegi – apoi mintea se pune în funcțiune și începe să analizeze ce s-a întâmplat”, a mai spus bărbatul în interviul acordat din locuința pe care o are în afara Kievului.
În cele din urmă, Malcevski a coborât pe o scară pe care o sprijiniseră salvatorii de clădire.
Comparat în glumă de nepoți cu „Spider-Man” după ce a ieșit pe fereastră
La fața locului s-au deplasat și membrii familiei sale, pe care Malcevski i-a sunat la scurt timp după ce a fost salvat.
Omul de știință este căsătorit și are doi copii adulți și șapte nepoți.
Malcevski, pe care nepoții l-au comparat în glumă cu „Spider-Man” după ce au văzut imaginile pe YouTube, a spus că Ucraina ar trebui să continue lupta pentru a slăbi Rusia, în ciuda încercărilor de relansare a negocierilor de pace susținute de SUA.
Un oficial american a declarat marți că emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat discuții „constructive” cu omologii săi americani.
„Este un exercițiu fără sens”, consideră Malcevski.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.