Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

FOTO Renovat și modernizat conform standardelor europene! Vezi cum arată noul sector de Poliție din nordul țării

10 Dec. 2021, 16:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Dec. 2021, 16:26 // Societate //  Realitatea.md

Încă un sector de poliție renovat din nordul țării a fost redeschis. Mai exact, evenimentul a avut loc vineri, 10 decembrie, iar noul sector de poliție situat în centrul localității Egorovca din raionul Fălești și are un spațiu de peste 270 de metri pătrați, amenajat conform standardelor de poliție comunitară.

La eveniment au participat ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, reprezentanți ai administrației publice locale, polițiști, locuitori ai raionului Fălești și alți invitați.

„Aceasta este accesibil pentru toți beneficiarii, inclusiv persoane cu dizabilități, dispune de o sală multifuncțională, destinată activităților comunitare și întâlnirilor de informare ale cetățenilor. În același timp, sunt asigurate condiții confortabile de activitate pentru cei 10 angajați, clădirea fiind dotată cu bucătărie, duș, vestiar. De asemenea, sunt amenajate spații de joacă pentru copii atât în interior, cât și în preajma sectorului de poliție”.

Circa 18 000 de locuitori din 20 de localități ale raionului Fălești vor beneficia de servicii polițienești în timp util și în mod calitativ.

Acțiunea se înscrie în Strategia de dezvoltare a poliției, care stabilește ca obiectiv implementarea conceptului de poliție comunitară, bazată pe câteva principii: decentralizarea puterii de decizie, capacități sporite de comunicare, infrastructură mai prietenoasă și o abordare mai strategică de prevenire a criminalității.

Una dintre prioritățile Poliției este consolidarea relației comunitate-poliție, care poate fi realizată doar prin deschiderea față de cetățeni, implicare și colaborare reciprocă.

„Acest sector de poliție a devenit mai accesibil și mai deschis comunității.  Doar prin implicare putem apropia poliția de comunitate, iar acest sector de poliție este celula acestui proces și presupune transparență și colaborare cu cetățenii, societatea civilă și autoritățile publice locale”, a menționat Șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov.

Modernizarea acestuia a fost posibilă în cadrul Proiectului „Suport pentru reforma instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova”, implementat de PNUD și finanțat de Guvernul SUA.

Poliția Republicii Moldova are o colaborare îndelungată cu Guvernul Statelor Unite ale Americii și PNUD, care se încadrează în strategia de reformă a instituțiilor de drept. Acestea au ca obiectiv să consolideze capacitățile instituționale și profesionale ale angajaților poliției, pentru a asigura un mediu sigur pentru fiecare bărbat și femeie din Republica Moldova și pentru a spori nivelul de încredere al populației în poliție.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!