Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

FOTO Solistul trupei The Motans a devenit tată! Prima imagine cu fetița lui Denis Roabeș

20 Sept. 2023, 12:03
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
20 Sept. 2023, 12:03 // Life //  Realitatea.md

Denis Roabeș și soția sa Bianca Spermezan au devenit părinți. Solistul trupei The Motans a devenit tată de fată, fiind primul său copil, scrie CANCAN.MD.

Denis și-a ținut relația departe de ochii lumii, iar nașterea fetiței nu a fost o excepție.

Într-o postarea pe Instagram, la story, Bianca Spermezan a postat o poză cu fetița lor, în cărucior, însă nu-i arată fața, semn că cei doi au devenit părinți recent.

Solistul trupei The Motans trăiește o poveste de dragoste frumoasă alături de Bianca Spermezan. Povestea lor de dragoste a început la un concert din Cluj Napoca, iar de atunci sunt de nedespărțit.

„Bianca este insula mea! Ne-am cunoscut la un concert, ea a venit la un concert de-al meu pe care l-am susținut la Cluj. Ulterior, ne-am întâlnit la un concert la Dej și de acolo a început totul, a fost cea mai romantică întâlnire. După concert am zis să mai stăm de vorbă. Și ne-am dus la o benzinărie, pentru că era singura chestie deschisă. Erau la benzinăria aia doar niște sticluțe mici de vodkă și i-am zis: «Bianca, dacă accepți ca asta să fie prima noastră întâlnire, eu pot să te servesc cu aceste sticluțe de vodkă». Mi s-a părut atât de stupid și atât de romantic în același timp. Genul ăla de romantism care e true. Țin minte că aveam și niște căni de ceai. Pentru noi, următorul an era tradiție, Bianca cumpăra niște sticluțe de vodkă’, a povestit Denis într-un podcast.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 14:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 14:40 // Slider //  Valentina Buza

Balenele albastre au devenit tot mai greu de observat în apropierea Insulelor Galápagos, iar cercetătorii cred că fenomenul El Niño ar putea fi unul dintre motive. Temperaturile neobișnuit de ridicate ale Oceanului Pacific modifică ecosistemele marine și obligă numeroase specii să își schimbe zonele în care se hrănesc și migrează.

În timpul unei expediții care a durat nouă luni, desfășurată între octombrie 2025 și iulie 2026, cercetătorii trimiși de Direcția Parcului Național Galápagos au căutat balene albastre în zone în care acestea fuseseră observate în trecut. Obiectivul echipei era să identifice exemplare și să le atașeze transmițătoare prin satelit, pentru a le putea urmări traseele de migrație.

În ciuda căutărilor desfășurate pe parcursul întregii expediții, oamenii de știință nu au reușit să observe nici măcar o balenă albastră.

Măsurătorile realizate în timpul expediției au confirmat influența fenomenului El Niño asupra apelor din regiune. Temperatura de la suprafața oceanului a variat între 25,5 și 27,6 grade Celsius, în timp ce la o adâncime de 100 de metri au fost înregistrate valori cuprinse între 19,11 și 19,67 grade Celsius.

Potrivit Centrului Științific Galápagos, toate aceste temperaturi au fost peste media obișnuită pentru perioada respectivă.

Cercetătorii au observat și o modificare importantă a structurii termice a oceanului. Stratul de apă cu o temperatură de aproximativ 20 de grade Celsius, care se găsește în mod normal la adâncimi cuprinse între 20 și 45 de metri în zona Insulelor Galápagos, a fost identificat mult mai jos, între 78 și 96 de metri.

Această schimbare ar putea afecta hrănirea balenelor albastre. Explicația este legată de faptul că temperatura apei influențează distribuția hranei lor, în special a krilului, mici crustacee care reprezintă o componentă importantă a alimentației acestor mamifere marine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Daniela Alarcón, cercetătoare și profesoară la Universitatea San Francisco de Quito și Centrul Științific Galápagos, a declarat pentru Live Science că balenele ar putea rămâne mai la sud, în zone unde apa este mai rece, iar hrana este mai ușor de găsit.

Totuși, cercetătoarea a atras atenția că lipsa observațiilor din timpul unei expediții intensive nu înseamnă că balenele au încetat să mai ajungă în Insulele Galápagos.

Deși cercetătorii nu au reușit să identifice niciun exemplar timp de nouă luni, balenele albastre nu au dispărut complet din regiune.

În septembrie, după încheierea expediției, rețeaua de știință participativă Cetácea Galápagos a raportat prezența unei balene albastre adulte și a puiului său în zona Punta Pitt, pe insula San Cristóbal.